Conform primarului Timișoarei, este cea mai mare sumă atrasă de Timișoara prin fonduri europene.
„Aseară am primit o veste bună din partea Ministerului de Dezvoltare. Ne-au comunicat că au aprobat cea mai mare finanțare europeană din istoria Timișoarei, care va presupune schimbarea flotei de transport în comun. Se vor primi 308 milioane de lei prin PNRR. Este cam un sfert din finanțarea totală propusă pe această linie”, spune primarul Timișoarei Dominic Fritz.
Conform edilului, se vor achiziționa 55 de mijloace de transport în comun noi, pe lângă proiectele care sunt deja în curs. În total, flota Timișoarei va avea 150 de mijloace de transport în comun electrice noi.
„O să cumpărăm 55 de mijloace de transport electrice: 30 autobuze, 17 tramvaie și 8 troleibuze, în plus de cele 44 autobuze primite și cele 23 tramvaie achiziționate și mai avem un proiect de troleibuze noi de depus prin PNRR. Vom avea 150 de mijloace de transport noi, toate electrice. Acest lucru schimbă radical fața transportului în comun și devine coloana vertebrală a orașului. Orice oraș face față traficului dacă investește în confortul transportului în comun. Știm că aglomerația este o problemă a timișorenilor”, a mai spus Fritz.
Urmează să fie semnat contractul de finanțare. Până la finalul anului viitor vor apărea primele mijloacele de transport în comun. Se caută o clauză cu cei de la Bozankaya pentru a furniza tramvaiele pe care Primăria are de gând să le achiziționeze.
Contractul cu turcii de la Bozankaya a fost semnat în 26 iulie 2019, de fosta administrație a orașului. Era pentru cel puțin 16 tramvaie noi, dar primăria a obținut în cele din urmă fonduri europene pentru 21 de tramvaie.
Un tramvai nou a fost achiziționat 11,58 de milioane de lei bucata și o capacitate pentru 200 de călători. În plus, autonomia lor este mult mai ridicată.
Pe aceeași temă:
Primăria Timișoara implementează un sistem modern de mobilitate urbană
Edilii au pus ochii pe banii din PNRR pentru înnoirea flotei de transport local
Autobuzele electrice, scumpite în timp ce călătorii din Timișoara le așteaptă
Primăria Timișoara face primul pas pentru achiziția a 25 de troleibuze cu bani europeni
Trimite articolul
XPrimul oras din Romania cu transport in comun electrificat???
-
Poate primul oras din Romania fara transport in comun… Dupa Calor, probabil RATT-ul urmeaza la insolventa/faliment.
O sa le si intretina si spele cineva? Tot se fac investitii, dar de intretinere nu se ocupa.
Acum is bune Bozankaya? “Se caută o clauză cu cei de la Bozankaya pentru a furniza tramvaiele pe care Primăria are de gând să le achiziționeze.”
Dar vatmani si soferi aveti pentru flota? Dar banda dedicata transportului in comun? Cand o sa fie statiile decente, sa te proteeze de intemperii, sa nu fie inghesuiala, si cu banci suficiente ?Cate vor fi pe o linie sa nu te tot uiti in zare daca cumva apare ceva? cand o sa putem folosi transportul in comun cu ajutorul google maps fara sa ne zica ca nu are programul de circulatie in timp real?
#idiocracy
Dar niste vaporetto electrice nu se poate? 🤑
Asteptam cu interes imagini video cu aceste vehicule in flacari.
Sa nu uitam ca aceste vehicule trebuie intretinute cum se cuvine si pastrate la o temperatura optima pentru ca viata bateriilor sa nu fie periclitata. O baterie moderna tinuta in frig (-10 – +10 grade Celsius) se descarca de la sine cu 20-30% iar vara poate lua foc de la supraincalzire.
Dupa parerea mea si nu numai a mea, viitorul este Hidrogenul. Nu sunt impotriva electricului dar cred ca ne-am pripit. Timpul va decide.