Municipalitatea timişoreană va achiziţiona piese de mobilier urban din materiale ecologice de la o unitate protejată, Rainbow Company Production SRL, din Bucureşti, pentru dotarea Grădinii Zoologice. O hotărâre de consiliu local în acest sens a fost adoptată încă de la finele anului trecut, iar acum se pregăteşte achiziţia.
S-a stabilit încheierea unui acord de parteneriat între primărie şi respectiva unitate protejată, acord valabil până la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an, în funcţie de necesitatea achiziţionării de mobilier urban ecologic pentru unele obiective din Timişoara.
Reprezentanţii administraţiei locale spun că achiziţia se face conform Legii 448 din 2006 republicată şi actualizată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Legea spune că autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private care au cel puţin 50 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din totalul personalului.
Dacă nu angajează persoane cu handicap, autorităţile pot fie să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, fie să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
Reprezentanţii municipalităţii timişorene au decis să opteze pentru cea de-a doua variantă. Primăria Timişoara are angajate 6 persoane cu handicap, potrivit viceprimarului Dan Diaconu.
„Suma necesară achiziţionării produselor de mobilier urban realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap, angajate în unitatea protejată Rainbow Company Production SRL, este suma echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat (…) în anul bugetar 2012, suma achitată de Primăria Municipiului Timişoara a fost de aproximativ 62.435 lei, iar in 2013 a fost de 61.314 lei”, spun autorităţile locale. Cu alte cuvinte, vor fi cumpărate piese de mobilier în valoare de circa 13.500 de euro pentru Zoo.
Autorităţile locale spun că materia primă utilizată pentru producerea mobilierului este obţinută din reciclarea mai multor tipuri de ambalaje provenite din industria alimentară, precum şi din reciclarea anvelopelor uzate.
„Noi acum facem achiziţia propriu-zisă. Vrem să luăm mai multe tipuri de piese – bănci cu spătar, un ansamblu format dintr-o masă cu două bănci pe care se pot monta table de şah, un ansamblu de bănci cu jardiniere hexagonale, o pergolă cu două picioare, coşuri de gunoi, balansoare cu arc, jardiniere, toate făcute din materiale ecologice. Este adevărat că sunt mai scumpe produsele, dar sunt nişte bani pe care oricum i-am fi dat. Preţurile nu avem ce să le negociem, asta e o obligativitate, scopul e să luăm cât mai multe piese încadrându-ne în sumă. Suma pe 2013 este de 61.000 de lei. Până acum banii se virau şi nu se lua nimic…”, ne-a declarat şeful Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara, Adrian Bere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!