În iunie, Primăria Timișoara a încheiat un contract de „Asistență pentru încălzirea durabilă și eficiență energetică pentru orașul Timișoara” cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, una dintre cele cinci instituții financiare ale Grupului Băncii Mondiale.
„Municipiul Timișoara dorește reformarea și modernizarea integrată a sistemului de termoficare printr-un mix de finanțare: fonduri europene, programe naționale disponibile, buget local. Obiectivul acestui acord este de a sprijini Municipiul Timișoara în îmbunătățirea capacității sale de planificare pentru dezvoltarea durabilă a sistemului său de termoficare și a eficienței energetice în clădirile de pe teritorul său”, se arăta în raportul de specialitate.
Specialiștii BIRD vor evalua „caracteristicile tehnice și operaționale actuale ale soluțiilor de încălzire rezidențială din Timișoara, factorilor de cost, tipului de combustibili folosiți și aspectelor de mediu, în special emisiile de particule și dioxid de carbon, și va oferi un nivel de referință față de care pot fi evaluate alternativele”. În plus, experții externi vor propune și „un set de opțiuni tehnice concrete pe termen scurt și mediu pentru beneficiar pentru a obține servicii durabile bazate pe combustibilii disponibili (de exemplu, gaze, geotermale, producție de energie din deșeuri etc.)”.
Practic, colaborarea cu Banca Mondială are un singur scop și anume asigurarea unui viitor sustenabil pentru societatea de termoficare a Timișoarei, Colterm.
Durata contractului este de 13 luni. Se va realiza și un calendar pentru îmbunătățirea calității și securității sistemului de termoficare. Primăria Timișoara le plătește celor de la Banca Mondială 890.832 de lei, echivalentul a 180.000 de euro.
Strategie de alimentare cu energie termică în Timișoara
Primăria Timișoara a lansat la sfârșitul anului 2021 o licitație pentru „Servicii de întocmire a Strategiei de alimentare cu energie termică în Municipiul Timișoara”.
Strategia va include „soluțiile tehnice și economice pentru modernizarea sistemului de încălzire pe tot lanțul producție-transport/distribuție –consum energie, proiecte de investiții până în 2026 și studii pentru continuarea investițiilor după 2026 în vederea: – reducerii pierderilor de energie termică pe rețelele de transport si distribuție a energiei termice și tranziția spre sistem de încălzire centralizată de generația 4 cu utilizarea surselor de energie regenerabile; – reducerii impactului deseurilor municipale din Timișoara asupra mediului și valorificarea energetică a combustibililor alternativi; – înlocuirii capacităților pe cărbune din SACET Timișoara cu capacități pe gaz natural pentru reducerea emisiilor de CO2”, conform descrierii de la licitație.
„Scopul elaborării strategiei este de a identifica și prioritiza necesitățile investiționale, astfel încât să respecte conformarea cu politicile naționale și europene în domeniul energiei și mediului, luând în considerare suportabilitatea investițiilor de către populație și capacitatea locală de implementare a proiectului. Strategia va reprezenta documentul suport pentru justificarea necesității finanțării investițiilor pentru retehnologizarea/modernizarea/reabilitarea sistemului de alimentare cu energie termică din municipiul Timișoara, prezentând situația existentă, proiecțiile privind dezvoltarea viitoare a întregului SACET. Pe baza acestor informații, documentația va expune opțiunile strategice pentru sistemul de alimentare cu energie termică centralizat și opțiunile specifice aferente fiecărei componente a sistemului”, se mai arată în descrierea achiziției publice.
Strategia trebuie să cuprindă măsurile și recomandările propuse ca urmare a încheierii cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a Acordului de prestări servicii de asistență tehnică rambursabile – „Asistență pentru încălzire durabilă și eficiență energetică pentru orașul Timișoara”. Printre obiectivele strategiei se numără reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puțin 50% până în 2030, comparativ cu 2020; un consum de energie din surse regenerabile de 32% în 2030; îmbunătățirea eficienței energetice cu 32,5% în 2030; îndeplinirea până în 2030 a criteriilor care definesc un „sistem eficient de încălzire centralizată”.
Firmele interesate pot depune ofertele până în 8 februarie. Contractul va avea o durată de 90 de zile, iar valoarea lui este de 353.430 de lei cu TVA, echivalentul a 71.437 de euro.
Compania de termoficare a Timișoarei are datorii de peste 400 de milioane de lei. Mai bine de 106 milioane de lei sunt penalități aplicate de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru lipsa certificatelor EUA pe anul 2020. Înainte de Crăciun, consilierii locali au adoptat proiectul care prevede majorarea costului gigacaloriei la Timișoara. Astfel, din 1 ianuarie 2022, prețul gigacaloriei suportat de timișorenii abonați Colterm va fi de 416,24 de lei/MWh, față de prețul actual de 207,27 lei/MWh.
Pe aceeași temă:
Salvarea pentru Colterm vine abia prin 2022. Ce trebuie să facă Banca Mondială de 180.000 de euro
Colterm, la finalul anului 2021: amendă de 21 milioane euro, datorii istorice, avarii și insolvență
Trimite articolul
XBani aruncati pe strategii, nu e decat o solutie, desfiintare si la vara centrale termice de bloc sau individuale. Daca faceati asta de acu 10-15 ani nu mai arunca primaria banii de investitii in gaura neagra colterm.🤪
-
Nu poti trece cei 50k abonati colterm pe centrale individuale, pe asta s.au bazat si cei care au furat timp de 30 ani. Personal nu vad nicio solutie. Poate sa ajunga primar si Grindeanu sau Culita ca tot nu rezolva.
-
Mei Gioni,
Solutia ta imi aduce lacrimi in ochi si mandrie in suflet.
Abia astept sa-mi “bag” centrala pe gaz, ca toata lumea, astfel incat in urmatorii 10-15 ani sa ma faca knock-out pretul gazului, bunatatea rusului care livreaza si cerbicia verzilor europeni care deja imi pregatesc taxe pentru viitoarele emisii.
Vom inlocui cu succes gaura neagra a Coltermului cu o sumedenie de gaurele negre si vom plati si pretul acestei schimbari…
Si daca mai ramanem si fara curent…
Hai, te pup, lamultean in Rumanien!-
Pretul gazului creste pentru ca desteptii din UE vor sa renunte la alti combustibili. Daca taxezi carbunele si pacura ca sa le urce pretul pentru a facilita utilizarea gazului, evident ca va creste pretul la gaz. Asta nu tine de faptul ca gazul vine de la rusi ci este o realitate economica. Lucruri de baza pe care specialistii UE fie nu le cunosc, fie acesta a fost scopul lor. Desi daca ma uit la specialistii care sunt de 1 an in primarie tind sa cred ca e vorba de prima varianta.
-
Romanu e invatat cu pomana, asa ca nu faceti nimic si asteptati pomana de la Fritz sau caldura de la incalzirea globala🤪
-
in 10 / 15 ani..nu doar Timisoara va plati la Rusi.. Desigur ca este nevoie de alt tip de energie..cu care sa ne incalzim..Dar la data cand vorbim.. Gazul si centrala de apartament este cea mai buna solutie. Iar daca era efectuata acum 10/15 ani.. cu centrale de bloc.. Poate acei bani in Gaura neagra Colterm..erau investiti in altceva..
-
Cu vanturile din capul usr-istilor nu se poate ? :))
De 30 ani se fac strategii și se îngroapă banii la Colterm. Povestea continuă…
La orbu banii sifonati se numeau “studii de fezabilitate”, la fritz se numesc “strategii”
-
Ai perfecta dreptate, in Romania studiile valoreaza fix cat hartiile, doar ca studiile astea trebuie facute sa justifice imprumuturile, e ceva cerut prin lege.
Toata zona de vest pluteste pe o mare de apă termala. Chiar asa de complicat este sa faci niste foraje? si sa folosesti reteaua deja existenta a Coltermului defunct?
uite aici strategie rapida: luam guvernantii, toti, si de acum si din trecut, si va punem pe foc. bun asa? direct in primarie, lua-v-ar dracu’ sa va ia.
El spune însă că sunt două lucruri de care e mândru – restructurarea aparatului din primărie și societăți și repornirea investițiilor.Domnule vice primar LASCAU 3 NOAPTEA ati uitat sa amintiti o realizarea monumentala,epocala ati reusit sa lasati locuitori orasul conectati la Colterm fara caldura ca nu stiu ce caldura este aia cand din punctul termic pleaca cu 39 grade orasul numai TRANSEE ce ati repornit care investitii ati oprit si pe cele care erau pornite,parcarea de langa politie,podul de peste Bega,restructurat ce ati restructurat ati angajat zeci de asa zisi”SPECIALISTI”ati pierdut procese pe banda rulanta ati trebuit sa reangajati pe cei care ati dat afara plus bani pe cheltuieli de judecata si salarii restante asa ca acuma sant 2-3 persoane pe post in loc de una.Va laudati cu proiecte facute de cei anterior voua dar un proiect inaintat de voi ZERO.VA DORESC UN CALDUROS LA MULTI ANI CA PROSTIMEA STA SI RABDA DE FRIG din cauza prostiei voastre
S-au mai facut strategii cu implicarea specialistilor bancheri..Optica Romana si Electrotimis La Tehnometal, Electromotor si Bega acolo au fost specialistii Cristescu si specialistul Grindeanu
Bani aruncati in vant…le trebuie un sistem de incalzire care sa nu consume gaz,carbune,lemn,pacura,etc,iar acel sistem nu exista decat in mintile unora…Mai bine plateau din datorii cu acei bani…
Solutiile lui Latzcau 3 noaptea nu mai sunt bune? a facut el “studiul” ala nesemnat pentru parcari, pai o strategie de asta o face in 15 minute, si prevede si niste transferuri ilegale de patrimoniu, niste consilieri personali prin ceva CA uri, niste evaluari ale unor specialisti de catre niste habarnisti in domeniu, vreo 2 organigrame, si ce taxe mai trebuie puse.
Ce mare chestie, #revolutiabineiguvernari, se stie. Iar cand e gata toata strategia, sarbatorim frumos, o parada, o inchidere de strazi sa castige si ceva oengeuri niste bani, doar asa pentru “un nou inceput”, precum si “reguli si seriozitate in primarie”.
Hey!.. Tiona..
pe cand articolul de anul acesta cu amenda pentru certificate verzi?.. :))
o estimare ceva?
„Servicii de întocmire a Strategiei de alimentare cu energie termică în Municipiul Timișoara”.„Asistență pentru încălzire durabilă și eficiență energetică pentru orașul Timișoara” Primăria Timișoara le plătește celor de la Banca Mondială 890.832 de lei, echivalentul a 180.000 de euro.Si plus ca mai plateste si dobanda la nu stiu cate credite au mai solicitat “SPECIALISTI DIN USR” la banca mondiala.Dar macar in sfarsit ca au gasit si cei din primarie specialistii in domeniu care nu au luat bani nostri degeaba.Au scapat Timisoara de problema inlocuirilor de tevi,problema avarilor la conducte si puncte termice Au propua inlocuirea lor cu FIBRA OPTICA si unde nu sunt canale tehnice cu transmiterea calduri WI-FI,desfintare Coltermului si inlocuirea lui cu captatoare de caldura vara si inmagazinarea pentru perioada de iarna.Dar dece radeti numai DONIMIC FRIG si LASCAU 3 NOAPTEA au voie sa spuna ABERATI????