Primăria Timișoara pune la bătaie 600.000 de lei, fără TVA – adică 714.000 de lei sau puțin peste 140.000 de euro, cu TVA – pentru monitorizarea concentrației de radon din clădirile publice pe care le administrează, 135 la număr.
Monitorizarea nivelului de radon este o cerință a Comisie Europene, adoptată în 2020, dar transpusă printr-un ordin al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare de abia în octombrie 2023. Nivelul de radon este doar un factor care determină calitatea aerului.
„În baza contractului vor fi prestate servicii de protecție împotriva radiațiilor (radon) în clădirile publice din administrarea UAT Timișoara, prin executarea măsurilor de depistare, diagnostic, evaluare rezultate și consultanță la faza de remediere și de menținere a nivelului optim al radonului și a calității aerului în interiorul clădirilor publice (școli, grădinițe, crețe, clădiri și birouri) amplasate pe raza Municipiul Timișoara, în conformitate cu cerințele impuse în documentația de atribuire”, se arată în fișa de date.
Durata contractului va fi de opt luni. Potrivit documentației de atribuire, vor trebui montate detectoare de radon CR-39 în fiecare locaţie timp de cel puţin 3 luni. În primă fază, în primele 30 de zile, trebuie făcut un plan de amplasare a acestora, în funcție de cerințele legale – în principiu, cel puţin un detector la o suprafață de 100-150 de metri pătrați.
Vor fi făcute rapoarte, iar dacă se constată depășiri, operatorul va trebui să vină cu recomandări privind măsurările de control necesare.
Ofertele pot fi depuse până la 2 septembrie 2024, ora 15.
Trimite articolul
XVentilatia regulată a clădirilor menține în limite acceptabile parametrii respectivi ! LA costuri zero. Stie asta orice inginer 2nd year trecut prin politehnica ! AICI 🙂 bun înțeles.
vopsiti peretii din sali cu plumb, ca aia meritati!
-
GOGULE NUMAI UMBLA BEAT
Alti bani tocati pentru firmele USR ? Cand o sa fiti satui de bani ?
-
mi se pare ca tu citesti doar titlul si te opresti acolo deoarece ai obosit. Oricine ar fi fost la “conducere”, tot ar fi fost obligat pe UE. Cu placere!
-
extra: ar fi fost dragut din partea jurnalistului sa specifice in titlu ca ii cerinta din partea UE. Ma gandesc ca jurnalistii ar trebui sa fie neutrii DAR acest articol imi da impresia ca este redactat in graba sau alte motive (nu as dorii sa le expun)