„Vom contracta un credit de 20 de milioane de euro care să cofinanțeze proiectele noastre de tramvaie și pe Calea Bogdăneștilor. Rambursarea se va face în 15 ani, la o dobândă de 1,15%. Primii trei ani e o perioadă de grație și este o dobândă incredibil de mică. Sunt bani pe care putem să-i luăm foarte ieftin. Este un credit de investiții, nu de funcționare. Nu plătim cheltuielile curente, ci investim ca să creștem calitatea serviciilor și capacitatea transportului în comun”, a spus, marți, Dominic Fritz.
Creditul va fi luat de la BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare) și va avea 3 ani de grație.
Consultanță de la Banca Mondială
Potrivit primarului Timișoarei, odată cu contractarea creditului, PMT semnează un parteneriat cu BERD, specialiștii Băncii Mondiale urmând să asigure consultanță „pentru schimbările sistemice și reformele de politici publice în transportul public”.
„Intrăm în parteneriat cu BERD, ei, pe de o parte, ne dau bani pentru proiectele strategice, pe de altă parte ne dau consultanță și ajutor cu experții lor pentru schimbările sistemice și reformele de politici publice în transportul în comun de care avem nevoie. O să urmeze, supun acest proiect, această colaborare, și la votul consiliului local și apoi o să urmeze negocierile finale pentru contract”, a mai explicat Fritz.
Primăria Timișoara a obținut bani europeni pentru 21 de tramvaie noi, construite în Turcia, cărora trebuie să le asigure cofinanțarea. De asemenea, 89,5 de milioane de lei din totalul de 148,85 milioane pentru Calea Bogdăneștilor vin de la Uniunea Europeană.
Trimite articolul
XSi uite cum o sa ajunga Cimisoara noastra in FALIMENT!!! Trezirea!!! In special usr-istii pacii, tradatori de neam. Ne fura strainii pe mana voastra!!!
-
cand lua robu credit ca sa acopere subventia si pierderile de la colterm,iti placea
faptul ca se ia credit ptr dezvoltare, nu iti place .. halal gandire, ne mai miram ca e tara asta unde e-
Și după gândirea ta, e în regulă să se ia credite că doar nu le plătește friț din buzunarul lui, nu ?
cu așa primar, timișorenii demonstrează din nou că ‘Banatu-i fruncea!’ -
Halal gandire crezand ca mi-a convenit… Nu, vad trendul acestor usr-isti, si noua oranduire a pacii la care pun si astia umarul, dar asta-i terorie conspirationista, nu???
PS: vezi ce s-e intampla prin Australia, Noua Zeelanda, acolo unde a inceput deja NWO. Si nu cauta pe google si main stream media, ca sunt vanduti… Get out of the matrix -
@dadaa sa nu crezi ca @Alpha stie ce inseamna credit de dezvoltare, la noi in tara toti sunt experti…
Avand in vedere ca TM pana acum nu a luat credite de genul, credite mult mai avantajoase, pot spune ca e un pas bun in directia buna.
E clar ca ar fi fost ideal sa facem tot cu banii proprii, dar cand ai la centru atatia si primesti inapoi putini si cand Timisoara este indatorata de altii anterior…-
Cat zici ca dai la centru si cat primesti inapoi? ia vezi, nu cumva aia e vrajeala care ti se tot flutura in fatza sa nu vezi ce administratii incompetente sunt in Timisoara? concret, cu cifre, total venituri Timisoara vs cheltuieli si zi-mi de unde i diferenta. Faptul ca Timidoara produce mult, e adevarat, insa nimeni nu zice niciodata ca cheltuie mult mai mult decat produce, si e ajutata de la centru, ca de altfel multe orase considerate bogate.
-
@fotbal1 altul care stie tot… Chiar nu vezi reflexul conditionat??? Incercati sa vedeti imaginea de ansamblu. Incercati sa faceti un colaj cu toate “investitiile si planurile” de viitor, si poate o sa ajungeti sa vedeti ca scopul este clar, indatorarea maxima, si incet, falimentarea!!! Si pune in colaj si datoria tarisoarei noastre, asat condusa de cutu, cu o datorie care acuma cred ca a depasit jumatate din PIB, la anul ajunge tot mai aproape de maxim, si-n 2023 suntem haliti, si ce crezi ca vom pati atuncea???
-
trebuie sa faci diferenta intre datoria publica, si cea privata!
verifica cat din datoria tarii este datorie publica si cat este datorie privata.
pe de alta parte, creditul luat pentru dezvoltare si investitii se va intoarce in economie.
sa nu uitam ce a ratat tarisoara noastra din 1990 pana in 2000, cand tot ce produceam mergea pe salarii si pensii!
-
-
-
Stati putin poate sant mai greu de cap si as vrea sa inteleg si eu o treaba.Luam un credit de 20 mil euro si cat mai stam in primarie daca stam?trei ani nu platim nimica si dupa noi potopul?Si tramvaiele astea parca au avut finantarea asigurata si lucrarile de care pomeniti ca sant nu stiu ce bani de la guvern Atunci ne vom trezi ca mai trebuieste si bani pentru autobuzele alea 45 electrice sa nu mai vorbim de cele 75 de troleibuze noi cu care se lauda MAESTRUL
-
Scopul e clar, falimentarea TOTALA!!!
-
Chiar bagatelizand inteligenta ta si a mea, ai totusi dreptate. Deci daca TU (si altii ca tine = NOI) ne-am prins asa usor, iti dai seama cat de prosti ne cred ca fac lucrurile asa pe fata?!?
Si cine va fi de vina? Cei de la alt partid, cu usoare tente de galben (sau rosu) in drapel, ca nu vor subventiona aceste furturi pe fata din bugetul orasului, atunci cand vor ajunge la scadenta! -
Cea mai buna metoda oentru a dezvolta orasul e sa faci credit cu dobanda foarte mica. Exact ce face Fritz. Banii vor merge in dezvoltare care va genera bani mai multi la buget. Poti ajunge sa platesti acel credit initial doar din acest surplus. Faptul ca primeste si consultanta de le experti garanteaza ca banii vor fi uivestiti cu cap.
-
Bogdane ce il mai lauzi de MAESTRUL FRITZ.Despre ce dezvoltare vorbesti citesti cumva un roman stintifico fantasti???O treaba totusi apreciez la tine ca vorbesti ca mentorul tau”VOM FACE,VOR MERGE” Dar totul la viitor dar la prezent trebuie doar spus bani merge pe salarile noastre
-
vorbeste despre faptul ca nu luam credit sa platim datorii sau pensii si salarii!
luam credit sa facem viata mai usoara in oras!
intr-un oras care este deja supra aglomerat, supra-poluat si supra POPULAT!
Investitiile in infrastructura se vor intoarce la buget, cu dobanda, in cativa ani!
Crezi ca Germania si Olanda s-au dezvoltat pe banii lor???
-
-
Credit aproape cat amenda Colterm, asta-i “revolutia bunei guvernari”.
-
USR-Uniunea Stricati Romanla, sunt uneltele distructive ale curentului progresist care este mai periculos si mai toxic decat comunusmul si fascismul la un loc!!!! Cat le va trebui romanilor sa se trezeasca!? Oare nu va fi prea tarziu!?
Poate luați și ptr Radare automate, ca să ne scăpați de vitezomanii și șoferii agresivi ce ne pun viata în pericol. Mai ales pietonilor care sunt permanent expuși sa fie ucisi dacă vreunul scăpa bolidul din mînă, precum cazul Coroană de pe Popa Sapca în trecut.. Dar și recente din Cluj ori Baia Mare. În era tehnologica e absurd sa âi urmărești cu mașini de politie în trafic, cind o poți face muuult mai eficient prin sisteme electronice de radare +alte camere video performante.
-
BUNA IDEE!
dar trebuie schimbata legislatia!
pnl si psede asa au facut legile, ca radarele fixe sunt ilegale
🙁
si nici nu se grabesc sa schimbe legea in parlament, deoarece tot politicienii si spegarii lor sunt prinsi cu viteze exagerate pe drumurile tarii…
👏👏👏
21 de milioane de euro amenda pe care a primit-o că nu a cumpărat la timp certificatele anti-poluare si acum 20 milioane…cofinantare.
Bravo tineri frumosi si zgomotosi!
Modelul Citu de a face imprumutri are un nou fan.
Dacă semnam și pentru consultanță cu “specialiștii” Băncii Mondiale, înseamnă că murim datori, câteva generații. Un popor care nu învață nimic din greșelile înaintașilor, este sortit dispariției.
Ce ciudat doar de la BRD se pot lua credite ???
La CEC nu se poate pentru ca este banca Românească cu Franceza ????
-
Doru, BERD (Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare) nu e BRD.
-
multi vad, putini pricep.
Majoritatea postacilor de pe acest site, nu inteleg si nu stiu sa interpreteze un text…si comenteaza despre imprumuturi cu dobanda de 1.15% pe an, luat ptr dezvoltare!
sa mearga ei, sa isi ia un credit ptr locuinta, unde garantezi cu locuinta!
nu gasesti credite sub 3,5% pe piata!!!
plin de necititi, inculti, analfabeti…si le-a dat netuul dreptul sa fie mari specialisti…dar o ecuatie de gradul 2 nu sunt in stare sa rezolve!
-