Distribuirea produselor alimentare se face de pe strada Cuvin nr. 2, pentru persoanele cu handicap grav și accentuat și de la depozitul de pe str. Lorena nr. 35, pentru celelalte categorii sociale.
Programul este următorul: luni – orele 8-14.30, marți – orele 8-17, miercuri – orele 8-14.30, joi – orele 8-16 și vineri – orele 8-13.
„Față de anii precedenți s-a introdus în plus o nouă categorie de beneficiari: persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 de lei/lună/persoană, inclusiv (care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute în lege) stabilite prin dispoziție a primarului. Persoanele din această categorie se vor prezenta la sediul Direcției de Asistență Socială Comunitară din Timișoara din Bd. Regele Carol I nr. 10, în vederea completării unei cereri tip”, transmite primarul Nicolae Robu.
Atenție! Mai este nevoie de câteva documente justificative: copie după actul de identitate valabil al persoanei îndreptățite, copie după actul de identitate al fiecărui membru de familie, copii după certificatele de naștere ale copiilor, adeverințele de venit ANAF – pentru persoana îndreptățită și pentru membrii familiei cu venitul de până la 450 lei/lună/persoană, dar nu mai veche de 30 de zile, adeverințe de venit ale tuturor membrilor familiei, dacă se încadrează în suma amintită, talonul alocației de stat pentru fiecare copil în parte, din luna curentă sau luna precedentă, adeverință de șomaj pentru persoana îndreptățită, dar nu mai veche de 30 de zile, adeverință eliberată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cupon de încadrare în grad de handicap (exclus handicap grav și accentuat), din luna curentă sau din luna precedentă, precum și alte acte doveditoare care pot arăta că venitul nu depășește 450 lei/lună/persoană.
Cererile se pot depune în zilele de luni – între orele 8-14.30, marți – orele 8-17.30, miercuri – orele 8-14.30, joi – între orele 8-16.30 și vineri – între orele 8-12.30.
Persoanele care vor depune cereri vor fi înscrise pe listele beneficiarilor de alimente şi li se vor întocmi anchete sociale care să verifice informaţiile furnizate la solicitant. Alimentele se împart o dată pe an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!