Primăria Timișoara nu a reușit nici până în ziua de astăzi să obțină avizul de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș pentru reabilitarea fațadelor clădirii de pe C.D. Loga. Explicația e simplă: nu a fost trimisă încă toată documentația către Comisia de Monumente care trebuie să dea avizul. Clădirea în care primăria funcționează din 1946 este monument istoric clasa B, fiind înregistrată în Lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
„Așteptăm finalizarea studiului pentru reabilitarea ferestrelor, pe care apoi îl trimitem spre avizare la Monumente. După ce primim aviz, se pun schelele pe clădire și încep lucrările”, ne-au spus reprezentanții primăriei, care cred că șantierul va începe în martie.
Opt luni de contract
Contractul pentru „reabilitare fațadă și înlocuire tâmplărie exterioară” la clădirea de pe C.D. Loga 1 a fost semnat încă din 21 aprilie 2020, cu asocierea TT & Co Solaria Grup – Euras, care s-a angajat că face lucrarea cu 6,17 milioane de lei cu tot cu TVA. Vorbim despre lucrări pentru refacerea tencuielilor exterioare și a elementelor decorative, dar și despre sisteme de colectare a apelor pluviale și de iluminat pe fațadă.
„Intervențiile vor fi realizate cu păstrarea golurilor existente în fațadă. Nu se admite tâmplărie din plastic sau aluminiu. Se va respecta caracterul arhitectural al zonei și imobilului. Toate elementele de detalii arhitecturale valoroase, inclusiv accesorii existente vor fi restaurate sau refăcute identic pe bază documentară”, se arată în documentație.
Șantierul ar trebui să dureze 18 luni, conform contractului, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie gata la sfârșitul anului 2021. Proiectul tehnic pentru reabilitare există încă din 2018 și a costat în jur de 60.000 de euro.
De-a lungul anilor, la clădirea de pe C.D. Loga 1 s-au făcut mai multe intervenții, în special modificări interioare. Construcția imobilului monument istoric a început în 1914, după planurile arhitectului Szekely Laszlo, însă a fost finalizată abia în 1925, din cauza războiului. Exterioarele au fost gata prin 1929, la nivel de finisaje. Primăria funcționează acolo din anul 1946, clădirea găzduind înainte Școala Comerciala Română.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XSper ca fritz sa puna stop acestei cheltuieli aberante de bani!
Proiectul a costat 60.000 euro. La bloc de 4 etaje noi am platit proiectul de reabilitare termica aproximativ 2000 euro. E chiar mai complex proiectul de reabilitare termica pentru ca presupune si audit energetic si solutii de reabilitare. Din diferenta de sume sa inteleg ca primaria e cat 30 de blocuri?? Cu siguranta nu!
Si executia 1,2 mil de euro??? In conditiile in care pe piata cu 500-700 de euro/mp faci o cladire noua??? Adica de reparatia de fatada faceai o cladire de 2000 mp noua????
Jegmaneala din banii publici pe fata!
Trebuie lucrat la continut,nu la fatada..