Astfel, a cincea acțiune de dezinsecție pe domeniul public al orașului se va desfășura între 10 și 20 octombrie. Se va interveni doar terestru, noaptea, între orele 21:00 și 06:00.
„Vă rugăm să ocoliți, pe cât posibil, zonele de acţiune pe perioada pulverizării, pentru a evita eventualele incidente neplăcute. De asemenea, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire)”, precizează, ca de obicei, reprezentanții primăriei.
La fel, și de această dată, ni se amintește că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat, că produsele folosite – Cymina Plus, Vectobac WG – sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii și că există obligații pentru cetățeni. Anume, să elimine dăunătorii depistați în propriile gospodării în termen de maximum cinci zile de la constatarea apariției lor. Altfel, se pot impune amenzi de până la 1.000 de lei pentru persoanele fizice și de până la 2.500 de lei pentru persoanele juridice.
A cincea acțiune din acest an
Acțiunea care va începe pe 10 octombrie este a cincea din acest an. Precedenta, desfășurată între 19 și 30 septembrie, a fost, însă, singura care a presupus și dezinsecție aeriană. Precedentele trei, cu tratamente numai terestre, s-au desfășurat în lunile mai, iunie/iulie și august.
Vă amintim, în primăvara acestui an a expirat ultimul dintre cele patru contracte subsecvente încheiate cu firma Coral Impex pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD). Consilierii locali aprobaseră la finalul lunii mai documentația de atribuire pentru activitățile de DDD, însă noua licitație încă nu a fost lansată, municipalitatea invocând în august întârzieri la avizare din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Până la finalizarea licitației, vor fi „efectuate periodic tratamentele necesare, în baza unui contract pe termen mai scurt”, mai precizau reprezentanții primăriei cu acea ocazie. Câteva săptămâni mai târziu a venit o nouă veste.
„Primăria Municipiului Timișoara a încheiat un nou contract pentru prestarea serviciilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, începând din această lună și a crescut la 4 numărul de tratamente terestre ce se vor realiza lunar în perioada aprilie-octombrie. În ceea ce privește tratamentele aeriene, începând de anul viitor se vor face patru astfel de tratamente în lunile de vară”, se arăta într-un comunicat din septembrie al primăriei.
Potrivit documentelor de pe site-ul primăriei, noul contract a fost semnat tot cu firma Coral Impex, printr-o procedură de „negociere fără publicare prealabilă”. Contractul se va întinde, potrivit documentației de atribuire, „până la finalizarea procedurii de licitație deschisă și desemnarea noului operator, dar nu mai mult de 16 luni”. Valoarea contractului semnat pe 13 septembrie este de maximum 17,3 milioane de lei, fără TVA, în funcție de serviciile prestate. În aceeași documentație este prezentată inclusiv o explicație pentru alegerea acestei proceduri.
„În vederea asigurării continuității serviciilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pe domeniul public al Municipiului Timișoara, până la finalizarea procedurii de licitație deschisă, ca măsura necesara din motive de extremă urgență determinate de schimbările climatice, nivelurile neobișnuit de ridicate de precipitații și căldură au oferit condiții ideale pentru țânțari ce au determinat apariția de alerte epidemiologice pe teritoriul României ca urmare a înregistrării de cazuri cu virus West Nille, autoritatea contractanta aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare prevăzută la art.104 alin.(1) lit c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea acelorași cerințe de calitate pentru prestarea serviciului stabilite în caietul de sarcini aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Timișoara. În conformitate cu prevederile art.93 alin.(4) din Normele metodologice aprobate prin HG 395/2016, potrivit cărora, «În situații în care se impune intervenția imediată, procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare prevăzută la art.104 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 98/2016 poate fi aplicată chiar dacă se desfășoară în paralel cu altă procedură de atribuire prevăzută de lege»”, se mai arăta în documentație.
Trimite articolul
Ximpotriva carui tip de insecte? cred ca operatiunea are de-a face cu ceva capuse🤔
#paris, plosnite… progresism!
#buna guvernare … revolutionata
#🤪
O dezinsectie marca Spritz in ochi
Ne-au rupt tantarii toata vara!
Eu propun sa faca si in iarna, daca avem temperaturi negative, sa risipeasca banul public cu tupeu.
Totodata, anul viitor in vara, le recomand sa arunce cu material anti-derapant pe carosabil, ca vorba aia: poate ninge vara!
-
io zic sa nu se exagereze totusi cu capușatul🤪 bugetului chiar cum zici, sa se faca mai asa… nu chiar transparent. pentru ca transparenta nu e negociabila!🤣😂🤣🤪 si ce urmeaza e cam… cam. nu prea explodeaza ea mamaliga, da’ si cand explodeaza… o face asa, simpatic🤪, ne raneste tot pe noi🤣😂🤣🤪.
#virusu west nile
#🦟
#🤪