Ministerul Sănătății a prezentat în 11 ianuarie lista finală a celor 27 de spitale din România care vor beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Doar două din patru proiecte din Timiș au trecut mai departe: Institutul Regional de Oncologie și construirea unor funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal din Lugoj.
Printre proiectele respinse care nu au obținut un punctaj suficient se numără și construirea unei noi maternități la Balta Verde, în cadrul Spitalului Municipal, proiect depus de municipalitate prin care se dorea atragerea a peste 130 de milioane de euro. Astfel, Primăria Timișoara (PMT) va contesta punctajul acordat de Ministerul Sănătății acestui proiect.
În urma evaluării făcute de Ministerul Sănătății, proiectul pentru noua maternitate a primit doar 60 de puncte din 100, deși conform estimărilor interne ale aparatului de specialitate aceasta ar fi trebui să fie de cel puțin 69. Punctajul estimat ar fi încadrat proiectul noii maternități pe lista de proiecte care să primească finanțare.
„Facem următorul pas firesc în această procedură și depunem contestație. Solicităm reevaluarea proiectului, pentru că avem un proiect matur, îndeplinim criteriile de evaluare și nu este deloc clar unde am fost depunctați. Ministerul Sănătății nu ne-a dat o motivare a punctajului și asta ne ridică niște semne de întrebare. Pentru că, totuși, vorbim de fonduri publice, care vin de la Comisia Europeană și trebuie să existe o transparență a alocării acestor bani. Sunt sigur că Ministerul Sănătății are fie opțiunea suplimentării fondurilor, fie un fond de urgență pentru contestații”, spune primarul Dominic Fritz.
Potrivit reprezentanților municipalității, până vineri, 20 ianuarie, PMT nu a primit raportul evaluării, deși termenul de depunere al contestațiilor este 26 ianuarie. Contestația va fi depusă la începutul săptămânii viitoare.
Proiectul pentru construcția unei Maternități noi în zona Balta Verde are autorizație de construire emisă, fiind posibilă lansarea licitației de execuție. Costul de realizare al investiției este de aproape 140 de milioane de euro fără TVA, ceea ce face ca investiția să nu poate fi susținută doar din bugetul local, fiind necesară accesarea unei finanțări naționale sau europene.
Pe aceeași temă:
Trei spitale din Timișoara și unul din Lugoj ar putea primi peste 400 de milioane de euro prin PNRR
Aproape 120 de milioane de euro, prin PNRR, pentru Institutul Regional de Oncologie din Timișoara
Trimite articolul
Xpai spitalul de onco e al dsp, adica PNL, Lugojul la fel PNL. Ce ne miram atata? O sa lase PNL vreodata sa faca altii ceva bun? Ciuhandru deja vu!
-
E necesar și oportun să se construiască două maternități în același timp în Timișoara? Necesar aș zice că da, dar oportun aș zice că nu.
-
Mie nu mi se pare nici necesar nici oportun sa fie cateva marernitati in TM. Daca faceau una mare, buna, dotata cu tot ce trebuie este mai ok. Asa o sa fie alegatura intre ele, ca sigur una nu o sa fie dotata cu ceva, la alta ii lipseste altceva, medicii o sa faca slalom printre ele, mai multi directori cu diverse idei si guri de hranit..tipic. Bine ca se vorbeste de a 2a cand nici prima nu e functionala.
-
Politicienii ar trebui obligati sa se trateze doar la spitale de stat. Nu sunt medicamente? Ghinion, mergi acasa sa mori. Te opereaza gresit pila cuiva? Ghinion, mergi acasa si suferi restul vietii.
-
Sa incepem cu o “incalzire usoara” cum se zice, de exemplu primarii, viceprimarii si consilierii sa fie obligati sa foloseasca doar sistemul centralizat de incalzire. Ii am in vedere aici atat pe ai nostri, cat si pe aia de la Cluuuuj, ca vai, ce administratie buna e la Cluuuuj.
Apoi putem trece si la sanatate🤪
Fritz și Robu au in comun o chestie: au cheltuit bani multi aiurea pe studii de fezabilitate. Amândoi au avut idei tâmpite pe care s-au dus banii fara nici un rezultat. Apoi mai adăugăm și capitala culturală la alta cheltuiala inutilă. Și dacă toți banii ăștia nu se cheltuiau aiurea erau suficiente pentru o maternitate noua. Sau pentru zeci de parcări supraetajate sau pasaje sau creșe sau grădinițe sau scoli sau multe altele.
Să nu uităm că de când a venit Robu până la ora actuală la fritz bugetul Timișoarei a fost an de an între 300 și 400 mil de euro, adică între 3 și 4 miliarde în 10 ani. Unde sunt banii ăștia?? Doar un 15-20% se duc pe salarii și este singurul loc unde ies calculele. In rest pe ce s-au cheltuit concret și palpabil?
-
Pai cine a cheltuit bani pentru SF-ul maternitatii de la Balta Verde? ROBU. Timisoara Capitala Culturala era, in mod normal in 2020. Noroc cu pandemia ca s-a mutat in 2023. Cine era primar inainte de 2020, cand s-a inscris Timisoara? ROBU. Dupa cum gandesti, se pare ca esti timisoarean numai dupa nick, altfel esti vinitura.