Potrivit ghidului PNRR, „prin intermediul componentei C5 – Valul Renovării se va urmări îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, a consolidării seismice, a reducerii riscului la incendiu și a tranziției către clădiri verzi și inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică și calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanțelor fondului construit și asigurarea capacității tehnice pentru implementarea investițiilor”.
Astfel, Primăria Timișoara a solicitat finanțare pentru mai multe proiecte, care vizează obiective de investiții în școli și spitale. În prezent, au fost depuse trei proiecte noi pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice ale orașului.
Proiectele
- „Realizare șarpantă, reabilitarea termică și modificări interioare la corp școală Colegiul Național Ana Aslan Timișoara” – 5.380.422,49 lei (TVA inclus)
- „Lucrări de reabilitare pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon prin creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile a complexului de clădiri Clinicile Noi din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara” – 19.002.772,81 lei (TVA inclus)
- „Reabilitare Școala Gimnazială 1- Școala Verde Inteligentă” – 14.427.114,42 lei (TVA inclus)
Izolarea termică a pereților exteriori, a planșeului superior și a celui inferior, înlocuirea tâmplăriei sunt lucrările vizate la Colegiul „Ana Aslan”. De asemenea, reabilitarea va mai include montarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru consumul de energie pentru iluminat, iar o cincime din necesarul clădirii va fi furnizat din surse regenerabile.
Eficientizarea energetică de la Clinicile Noi vizează reabilitarea termică a clădirilor Spitalului Municipal de pe strada Gheorghe Dima nr. 5. Sunt vizate mai multe intervenții precum anveloparea exterioară, reabilitarea rețelei de apă caldă de consum, modernizarea sistemului de climatizare și ventilare mecanică și realizarea unui sistem de management energetic integrat al clădirii. Proiectul prevede montarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru încălzirea apei de consum și pentru iluminatul clădirii, astfel că 5% din necesarul clădirii va fi furnizat prin surse regenerabile.
Reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1 vizează izolarea termică a clădirilor unității, înlocuirea tâmplăriei existente, a iluminatului cu un sistem LED, a instalației de încălzire și a conductelor de distribuție a apei calde.
Până acum, Primăria Municipiului Timișoara a depus 22 de proiecte de investiții pentru finanțare prin fonduri europene în valoare de 509 milioane de lei.
Trimite articolul
X„Valul renovării” Dar cred ca numai pe hartie! Ceva SF ceva DALI ceva banuti sifonati la firmele USR ului. Si uite asa sant fat frumos de primar trec cei 4 ani si dupa mine potopul