Potrivit reprezentanților săi, primăria „a fost recompensată pentru abordarea pro activă în strategia de eficientizare a participării publice”. Aceasta ar fi fost apreciată pentru că a creat un portal unic de interacțiune cu cetățenii și pentru că a început un proces de digitalizare a instituției.
„Mă bucur că suntem apreciați la nivelul întregii țări pentru modul în care implementăm proiecte cu fonduri europene. Ultimii doi ani au fost o cursă contra-cronometru pentru atragerea de bani europeni. Până acum a semnat contracte de finanțare de peste 1,1 miliarde de lei. Avem proiecte în derulare și altele care se apropie de final. Această recunoaștere ne onorează și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a spus primarul Dominic Fritz.
La Gala POCA „Performanță în administrația publică românească“ au participat reprezentanți ai Comisiei Europene, reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și beneficiari ai programului operațional. Gala a căutat să îi premieze pe care pun în practică valori precum: performanță, inovație, progres, calitate, eficiență, eficacitate, sustenabilitate.
Cum poate fi accesat portalul
Potrivit reprezentaților primăriei, printre serviciile digitale de care vor beneficia cetățenii și firmele în urma implementării portalului unic, se numără:
- posibilitatea depunerii de cereri pentru obținerea de avize, certificate, diverse documente;
- realizarea de interogări și plăți electronice în cazul taxelor și impozitelor locale;
- primirea de notificări și informații de interes public (newsletter-uri);
- completarea de formulare de feedback și chestionare.
„Pentru a accesa serviciile publice locale este necesar un cont unic, pe site-ul https://www.primariatm.ro/. De asemenea, poate fi folosită identitatea electronică națională, ROeID”, mai precizează reprezentanții municipalității.
Trimite articolul
Xdap, inchisoarea digitala. momentan praf in ochi ce e disponibil pe site, dar va urma la nivel planetar. sper doar ca newsletter-urile sa fie obligatorii si eventual sa umble activistii cu ele prin sate pentru “ridicarea nivelului” precum odinioara se umbla cu scanteia. si sa ni se dea teste din propaganda…