Potrivit proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în municipiul Timişoara pentru anul 2011, taxa de habitat ar fi fost de 40 de lei pe an şi ar fi urmat să fie plătită de către toţi contribuabilii persoane fizice care au domiciliul în oraş şi deţin în proprietate imobile.
Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat însă miercuri că va anula taxa de habitat care a iscat atâtea discuţii, venind în schimb cu ideea de a înfiinţa un fond de solidaritate, la care să poată contribui toţi cei interesaţi de soarta clădirilor istorice din oraş. Proiectul de hotărâre va fi amendat în plenul consiliului local, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!