Primăria Timișoara caută să angajeze: șef la Serviciul Amenajare Peisagistică, Biodiversitate și Ape; șef la Serviciul Locuințe și Preemțiuni și șef la Biroul Situații de Urgență.
„Căutăm colegi profesioniști, pasionați și motivați care să contribuie la managementul unor structuri importante pentru municipalitate. Toate posturile sunt pe durată nedeterminată, au o durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână”, au transmis, marți, reprezentanții municipalității.
Probele concursului constă în: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul. La acestea se adaugă probe suplimentare eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine sau competențele în domeniul IT.
Perioada în care se pot depune dosarele de concurs durează până în 28 noiembrie.
Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei Timișoara în data de 14 decembrie, de la ora 10:00.
Mai multe informații despre concurs puteți afla de la consilierul Simona Pop, la adresa de e-mail – simona.pop@primariatm.ro, număr de telefon – 0256/408352, sau la sediul instituției din Bd.C.D.Loga nr.1, camera 8.
Dosar de concurs
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
- formularul de înscriere;
- curriculum vitae, modelul comun european;
- copia actului de identitate; copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
- copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;
- copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- cazierul judiciar și declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Cei interesați găsesc AICI informații detaliate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!