Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a relansat programului Rabla Local prin care românii pot casa mașini vechi, în schimbul cărora să primească 3.000 de lei. Primăria Timișoara a finalizat documentația necesară pentru înscrierea în program, urmând să asigure cofinanțarea pentru 4.700 de autovehicule din oraș.
Consilierii locali au votat astăzi proiectul de hotărâre prin care municipiul să participe la acest program, astfel că cererea de înscriere urmează să fie depusă.
Sumele necesare pentru contribuția proprie a Primăriei Timișoara sunt asigurate pentru 4.700 de mașini, în limita valorii de 2.820.000 lei, cuprinsă în bugetul local. Contribuția proprie a Municipiului Timișoara este de 600 de lei pentru un autoturism.
Administrațiile locale se pot înscrie în program până în 28 aprilie, urmând ca Administrația Fondului pentru Mediu să publice lista cu unitățile administrativ-teritoriale aprobate. După publicarea listei, timișorenii se pot înscrie în aplicația pusă la dispoziție de către AFM.
Cine este eligibil
Solicitantul trebuie să fie o persoană fizică cu domiciliul în Timișoara și să dețină un autovehicul uzat în proprietate, înmatriculat pe numele său ori în coproprietate de cel puțin 5 ani și să nu aibă datorii restante către bugetul de stat și bugetul local.
NU sunt eligibile să acceseze această facilitate solicitanții care au beneficiat anterior de o finanțare prin alt Program de Rabla pentru aceeași mașină.
Autovehiculele trebuie să fie înregistrate în evidențele fiscale ale municipiului Timișoara și să aibă o vechime de cel puțin 15 ani de la anul fabricației. De asemenea, autoturismele în baza cărora se solicită stimulentul trebuie să aibă norma de poluare cel mult Euro 3.
Mai multe detalii, AICI.
Pe aceeași temă:
Timișorenii vor putea obține 3.000 de lei în schimbul unei mașini vechi prin programul Rabla Local
Citiți principiile noastre de moderare aici!