Practic, cele trei ONG-uri – Progress Foundation, Transforma şi Asociaţia Pro Democraţia – au elaborat un chestionar prin care timişorenii vor evalua gradul de etică şi moralitate, imparţialitate, responsabilitate, competenţă şi transparenţă a Primăriei Timişoara.
„Proiectul şi-a propus să vină în întâmpinarea celei mai importante componente a raportului de ţară, şi anume, lipsa acută de integritate. Ne-am propus să realizăm un instrument cu care putem măsura gradul de integritate al administraţiilor publice locale. Programul pilot va fi implementat, la începutul anului viitor, în trei oraşe din ţară: Timişoara, Cluj-Napoca şi Focşani”, a declarat Radu Florea, coordonatorul proiectului.
Acesta a explicat că proiectul, intitulat „Resurse locale pentru integritatea administraţiei publice”, nu are nicio legătură cu Primăria Timişoara, finanţarea fiind asigurată de Uniunea Europeană.
„În cazul unei instituţii publice, percepţia publică este mult mai importantă ca realitatea. Degeaba o instituţie publică funcţionează bine, dacă omul crede că instituţia respectivă este coruptă. Dacă se porneşte de la percepţia asta, instituţia trebuie să facă ceva să schimbe această percepţie”, a mai spus Florea, adăugând că, de obicei, „percepţia publică despre o anumită instituţie oglindeşte realitatea din acea instituţie”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!