Potrivit reprezentanților primăriei, una dintre obligațiile legale și un document necesar pentru obținerea acestor finanțări este Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU).
În momentul de față, 69 de proiecte au fost implementate sau se află în curs de implementare de către Primăria Timișoara (în calitate de lider sau partener) pe exercițiul financiar 2014-2020, care se încheie la 31 decembrie 2023.
Totodată, au fost depuse proiecte pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar pe lângă acestea, Primăria Timișoara pregătește terenul pentru atragerea de noi finanțări europene în perioada 2021-2027.
Astfel, a fost lansată procedura de achiziție a „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Timișoara și a Zonei urbane funcționale pentru perioada de programare 2021-2027″.
Viitoarea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Polului de Creștere Timișoara pentru perioada 2021-2027 este un document care presupune mai multe etape pentru elaborare, inclusiv audit-uri, analize, stabilire de obiective, programe, stabilirea de date referitoare la măsuri și la managementul implementării Strategiei.
„Timișoara este considerată a fi cel mai important pol de creștere în zona Banatului. În același timp, municipiul Timișoara și localitățile învecinate au dezvoltat relații complexe ce acoperă o multitudine de teme de interes comun: transport public, locuri de muncă, aprovizionare cu produse agricole etc. Polul de creștere Timișoara este format din 21 de localități, care au aderat din proprie voință la această structură, astfel încât să dezvolte împreună proiecte benefice pentru Timișoara și pentru localitățile lor, iar Strategia trebuie să includă date referitoare la Polul de Creștere.
Prezentarea metodologiei de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Polului de Creștere Timișoara, primul eveniment public al proiectului, a avut loc online în 4 februarie, de la ora 14, și a fost transmisă live pe pagina de Facebook pentru toți cei interesați. La eveniment au participat peste 80 de persoane, fiind invitați reprezentanți ai autorităților publice locale (primării, consiliul județean), mediului de afaceri, mediului academic, societății civile”, au transmis, vineri, reprezentanții Primăriei Timișoara.
Metodologia de elaborare a SIDU 2021-2027 a fost proiectată ca metodologie și consultare publică cu sprijinul mai multor experți, alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara și o serie de parteneri.
„SIDU este fundamentul pentru deciziile de alocare a resurselor disponibile, iar acuratețea și actualitatea datelor sunt esențiale în stabilirea și ajustarea obiectivelor, a măsurilor și alocărilor financiare, a proiectelor care vor fi depuse spre finanțare, deoarece Strategia va cuprinde și o listă de proiecte, cu obiective, valori estimate și surse de finanțare”, spun reprezentanții municipalității.
Valoarea estimată a contractului este de 270.000 lei fără TVA. Durata de realizare este de șase luni. Termenul pentru depunerea ofertelor este 29 septembrie.
„Este o perioadă în care accesarea fondurilor europene este o prioritate, iar Primăria Timișoara a depus deja 16 proiecte noi în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile, în perioada octombrie 2020 – 15 iulie 2022, în valoare totală de 220 de milioane de lei. În perioada următoare vor fi depuse mai multe proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă”, au mai precizat reprezentanții municipalității.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XFacuta in interesul direct al anumitor dezvoltatori imobiliari si cu dispret total si real la nevoile orasului ?
Noul PUG inca nu e aprobat? bine, suntem ocupati cu sidu, merci bruxelles pentru birocratie, n-aveam destula! si uite asa se mai sifoneaza niste bani catre niste firme care sa faca un blabla de hartii, cand in teoria elaborarii sidu ar fi vorba de implicarea comunitatii… pe de alta parte, comunitatea si strategiile 🤣😜