Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat pe 11 octombrie în dosarul în care Primăria Timișoara se judecă cu firma SOLDADO, cea care administrează ștrandul No Name. Decizia este definitivă și privește acțiunea în care societatea comercială ceruse suspendarea dispoziției de demolare emise de Primăria Timișoara în aprilie. Prima instanță, Tribunalul Timiș, respinsese acțiunea în 13 iunie.
„Încă o victorie în instanță împotriva celor care de ani ocupă și folosesc ilegal domeniul public al timișorenilor în interes personal. Avem aici un caz în care pe un teren al orașului, ocupat abuziv, a fost construit și a funcționat bine-mersi un club. Fără ca nimeni să nu vadă nimic ani în șir. În timp ce antreprenorii corecți și-au dezvoltat afaceri plătind taxe, chirii și operând la costuri normale, o clasă de privilegiați a pus mâna pe terenurile Timișoarei și le-a folosit după bunul plac. Acum, rezolvăm și problema concurenței neloiale, dar și recuperăm terenurile orașului”, a spus primarul Dominic Fritz.
Potrivit reprezentanților primăriei, No Name ocupă un teren din domeniul public cu suprafața de 6.552 mp, cu o valoare estimată de 2,6 milioane de euro. Pentru acest teren nu ar exista contract de concesiune, iar construcțiile ridicate aici nu au autorizație de construire. Activitățile se desfășoară fără autorizație de funcționare și nu există autorizație ISU.
Peste cinci hectare ocupate ilegal
Primăria Timișoara calculase, în primăvară, că, în total, pe malurile Begăi ar fi 55.000 de metri pătrați ocupați ilegal. În aprilie, primarul Dominic Fritz a și emis cu acea ocazie mai multe dispoziții de demolare a construcțiilor de acolo. Erau avute în vedere Ștrandul ZHH, Terasa Boss, restaurantul Gatsby, fosta bază sportivă Electrometal, terasa și ștrandul No Name, ștrandul Lemon și Heaven. Valoarea totală a terenurilor ocupate ilegal ar fi de circa 22 de milioane de euro.
Firmele care administrează terenurile și clădirile cu pricina au contestat dispozițiile primarului, cerând fie suspendarea, fie anularea acestora, cu diferite rezultate. Primăria a mai câștigat în primă instanță împotriva SC H-DOC RESORT SRL și SEVEN CLUB MANAGEMENT SRL, cele care ocupă terenul dat în folosință către ELECTROMETAL SA, și definitiv împotriva M BOX SECURITY SERV SRL și ADRIA SRL, cele care administrează Terasa Boss. În toate aceste cazuri a fost vorba despre dosare deschise pentru suspendarea dispozițiilor. Tot o victorie, dar într-un proces ceva mai complicat, a fost obținută și la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva GPG Company SRL, firma care administrează ștrandul ZHH.
Pe aceeași temă:
UPDATE. Victorie la ÎCCJ pentru Primăria Timișoara în dosarul legat de Ștrandul Termal
Trimite articolul
X3 întrebări
1.cine răspunde ca timp de 30 ani au functionat ilegal
2.cine are nevoi de terenuri?
3.de ce nu ii lasa sa între in legalitate
-
Cine este analfabet functional ?
-
1. #Robu e de vina!
2. Ramane de vazut. Cel mai probabil primaria le va concesiona. Sa speram ca la un pret corect.
3. Glumesti, nu-i asa? La cum sunt legile in Romania, cel mai probabil nici macar prejudiciul nu-l vor putea recupera.
Bravo mei ! Asa da. Acum urmeaza recuperarea prejudiciului
Care este planu usr pentru aceste straduri ? este usor sa distrugi dar orasu ramane fara nici macar un strand inafara de umt care are preturi astronomice si probabil o sa creasca si mai mult avand monopol.
Asa a facut si cu gradina zoo, au inchiso si gata. Mare victorie. Nu avem un loc in orasu asta sa vada si copii nostri niste animale chiar domestrice.
-
foarte bine. de ce sa vada niste animale chinuite?
-
Tara lui “las-o ba, ca merge si asa”.
-
Sa mearga in centru,ca sunt destule…Copii care sa vada animale…domestice…
-
E simplu: prima data recuperat tot prejudiciul (cu penalitati bineinteles), blocate conturile celor ce s-au imbogatit in toti anii astia. Dupa care facute contracte de concesiune pe X ani la valoarea reala pentru suprafata si locatia terenurilor.
Cum spune si articolul, No Name e una dintre cele mai vechi locatii din oras, e un loc emblematic pentru Timisoara. Abordarea ar trebui sa fie una de a ajuta societatea sa intre in legalitate ca sa poata functiona in continuare.
-
Patronul de la no name isi plimba gagicile pe insule exotice si traieste in lux, din pomana primariei si tu vrei sa fie “ajutat” dupa zeci de ani de ilegalitate.
-
Sigur, să-i ajutăm, ca ei singuri nu au putut 30 de ani nici sa plătească taxe, nici să intre în legalitatea . Și ce să mai facem ? Sa le mai dăm terenul pe 30 de ani pe gratis, nu ? Ăstora v-ați găsit să le plingeti de milă ?! Cite milioane au facut în 30 de ani ?
-
Pai crezi ca dacă plăteau taxe și funcționau legal mai erau milionari?
Crezi ca șpriț mai se lua de ei dacă nu aveau bani de stors?
-
-
Pai si ce i-a tinut pana acum sa intre in legalitate?
De ce crezi ca ar dori de acum incolo sa intre in legalitate, cand e clar ca modelul lor de afacere iese pe plus doar cand e fara chirii / taxe, etc? -
subZero neuroni @ care intrare in legalitate?! Adica inca niste zeci de ani de neplata a impozitelor, ocupare ilegala a domeniului public fara vreo chirie si afaceri dubioase in incinta strandului. Acesti mafioti care administrau strandurile si terasele au facut evaziune fiscala de milioane de euro. Daca tu vrei sa le oferi casa ta pe gratis nici o problema, in schimb pentru ei exista o singura optiune mars afară din Timisoara
-
nu ajuti tu primarie societatiile comerciale, ca altfel te suna ala de la alta societate ca pe el de ce nu-l ajuti, nu conteaza cat ii de vechi din moment ce ocupa ilegal un teren, primaria sa faca licitatie pentru acele spatii si cine da mai mult castiga, in niciun caz niciunul din stranduri nu era baza sportiva.
Cand va aud pe astia cu intratul in legalitate… ma pun si eu sa ocup 6.552 mp din Parcul central si ridic un hotel/restaurant… pe urma “hai sa intram in legalitate”… hai ne punem toti sa infigem un steag une pe vine cheful si sa declaram terenul al nostru!
Ma subZero da cu minus asa cum a dat și NoName in toti acesti ani. Ai vreun interes? Dacă nu, lasa sa plătească, caci sigur au facut bani grei din moment ce erau stăpâni pe teren. Nu crezi?
Povesti de adormit copii !!!
Robu a inchis ochii la lucrurile astea, atatia ani, asta e clar !! Multumim Fritz !
-
Chiar crezi ca șpriț s-o trezit dimineața în boscheți în jermanica și o zis hai ca merg la Timișoara sa fiu primar? A fost adus si pus sus ca aia homeless care luau credite uriașe cu buletinele. Acum trebuie sa dea înapoi – sa redistribuie afacerile profitabile din oraș la cei care l-au făcut om la vila lui.
-
cei care l-au pus nu-s trepadusii care ciugulesc si ei una alta de tip nu-sh ce strand. astea is pentru cozile de topor. cei care l-au pus vor chestii serioase, gen… utilitatile?😉
#colderm
#🤪
-
Esti destept! Vor o afacere care e pe butuci de 20 de ani. Ce ne intereseaza pe noi daca banii se duc la mafiotii autohtoni sau la mafiotii straini?
De bine de rau, maifiotii straini macar mai intorc ceva catre populime.-
nope. aia straini o sa stoarca cat mai mult profit, insa o firma de stat ce presteaza servicii vitale pentru cetateni nu are ca scop primordial profitul -in masura in care cetatenii nu-s doar niste simpatici🤪 care nu-si asuma nicio responsabilitate desi ei isi aleg cu manuța lor administratia locala/centrala…
dar hei, poti sa fii sluga, o sa-ti dea stapanul suficienta mancare cat sa-l slugaresti in continuare, eventual indatorandu-te tot la el, ca sa fii sluga model, sa nu cumva sa crâcnesti! ba chiar o sa te si imbrace cu ceva haine sa se vada a cui sluga esti🤪(ăă… corporatistii? mandri de hainele cu sigla firmei?😂🤣😂🤪)
de ce sa fii liber si sa incerci sa-ti faci tu viata cat de buna poti? nu-i asa? de-aia zic, sluga e mai bine, mai sigur😂🤣😂🤪
nu mai stiu exact, in ’89 s-a strigat “libertate” sau “vrem sa fim iar iobagi ca-i mai usor”? iti aduci tu cumva aminte?
#🤪
-
ps: sau poate ne spui cateva cuvinte despre #neocolonialism cum functioneaza? nu? de ce nu? da’ culorile imperiului habsburgic iti trezesc oarecare emotii, nu? si mie, numa’ ca neplacute.
#schmenghenenghen!
#🤪
-
pps: am mai postat asta o data, da’ poate ti-a scapat:
din raportu’ sri pe 2020 “Unii dintre marii operatori industriali au dezvoltat strategii cu impact negativ asupra intereselor naționale: luarea în calcul a intrării în faliment a unor combinate; prezervarea controlului asupra activelor și resurselor; neachitarea datoriilor către creditori entități de stat.”
ca si pana acum de 30 de ani incoa’: unele se dau de gard pentru a nu face concürenta, altele pentru a deveni dependenti, altele se dau de gard cu ajutoru “unora” pentru a se privatiza la straini pe 1 leu… si asta in aplauzele:
#offshore🤪
#🤪
-
-
-