„Vrem ca Primăria Timişoara să intre pe Bursă, să cumpere energie electrică de la firme. Asta înseamnă costuri mai reduse cu 30% pentru energia electrică. Se schimbă doar furnizorul. E enorm 30%, 1-2 milioane de euro pe an. Avem foarte mulţi furnizori în Timişoara, e pe piaţa liberă, noi vindem şi la bulgari, cumpără ALRO Slatina de pe piaţa liberă, marii consumatori sunt foarte rentabili pentru cei care vând energie electrică. Enel dă la operatorii aştia, care se încadrează în nişte preţuri, în funcţie de cât cumpără. Şi ei operează pe piaţa liberă, deci acolo e preţul corect”, a explicat viceprimarul Traian Stoia.
Edilul estimează că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar din acest an şi spune că la fel a procedat şi Regia Autonomă de Transport Timişoara.
„Aşteptăm să se ia decizia să intrăm pe Bursă. Aceasta este o idee care încă nu e pusă în operă, dar am discutat cu factorul principal de decizie în primărie (n.r. – primarul Nicolae Robu), care este de acord ca principiu. Economiile sunt impresionante. O firmă care a înţeles acest lucru este RATT, care plăteşte cu 27% mai puţin decât până acum. Este un consumator eligibil şi a obţinut această reducere pe bursă”, a mai declarat viceprimarul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!