Ideea ca vaporaşul „Pelicanul” să fie cumpărat de primărie a apărut în urma unui sondaj de opinie iniţiat în acest sens pe reţeaua de socializare Facebook. Primarul a preluat-o şi spune acum că ambarcaţiunea ar trebui să fie achiziţionată de către municipalitate.
„Vreau să aduc la cunoştinţa consiliului local această dorinţă a mea de a cumpăra vaporaşul. Lumea nu înţelege, unii cred că a aparţinut primăriei – am văzut diverse luări de poziţie -, alţii că de ce nu a făcut primăria nimic până acum. Ce să facă primăria cu un bun privat al cuiva? Încercăm să îl cumpărăm pentru că el are o valoare simbolică pentru timişoreni şi considerăm că merită să facem acest efort”, a declarat, marţi, Robu.
Edilul crede că ambarcaţiunea, mistuită de flăcări săptămâna trecută, trebuie în primul rând reabilitată, iar apoi dacă va putea circula din nou pe Bega se va face acest lucru, iar dacă nu va fi expusă într-un loc unde să poată fi admirată de public.
„Putem face două lucruri cu el. Dacă putem să îl reabilităm şi să îl reintroducem în utilizare vom face asta, dacă nu, va fi oricum reabilitat pentru a putea fi expus ca piesă de muzeu care are un anumit simbol pentru Timişoara şi putem reconstrui unul după acelaşi proiect, unul nou, dacă se mai impune, ca să păstrăm ideea aceasta că pe Bega mai funcţionează celebrul vaporaş”, a explicat primarul.
Robu a pregătit şi un răspuns pentru cei care vor spune că acest lucru nu este o prioritate pentru oraşul Timişoara la ora actuală.
„Eu pot să le spun tuturor că până şi în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi în timpul altor războaie au existat preocupări şi pentru cultură, şi pentru sport, nimeni nu s-a limitat, oricât de grele au fost vremurile, numai la ceea ce înseamnă infrastructură, numai la lucruri materiale. Unii cred că nu trebuie să mai facem nimic în cultură, nimic în sport, nimic pentru sufletul nostru, pentru loisir, pentru petrecerea timpului liber, până nu avem puse la punct toate drumurile, toate trotuarele, spitalele, şcolile şi aşa mai departe. Nu se poate aborda în stilul acesta conducerea unei comunităţi. Comunismul a încercat să facă aşa ceva (…) Şi unde a ajuns comunismul? La o catastrofă”, a concluzionat primarul Timişoarei.
Vaporas in flacari pe Canalul Bega din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!