Imobilul Şcolii primare a Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” din Piaţa Unirii nr. 7 a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice în 2004. S-a stabilit menţinerea destinaţiei de şcoală timp de cinci ani, perioadă care a expirat. Universitatea de Vest a hotărât, încă din 2008, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, să dea în folosinţă gratuită Consiliului Local Timişoara o parcelă de 4.000 de metri pătraţi din terenul din noul campus Oituz, un teren situat pe strada Popa Şapcă nr. 5, pentru ridicarea unei noi şcoli. Ca să poată începe construirea unor noi spaţii de învăţământ pentru Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, aleşilor locali li se cere acum să-şi de acordul în vederea demolării unor magazii şi a unui depozit care se află pe terenul respectiv. Totodată, consilierii ar trebui să aprobe şi banii pentru demolare. Reprezentanţii universităţii au împuternicit primăria să se ocupe de demolări şi dezmembrarea terenului.
„Pentru a se putea proceda la demararea lucrărilor de construire a noului liceu, este necesară demolarea construcţiilor existente pe teren, proprietatea Universităţii de Vest. (…) Pentru a se proceda la întocmirea documentaţiilor şi demolarea construcţiilor, este necesară alocarea de la bugetul local a sumei de 931.760 de lei”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre ce urmează să fie supus la vot în plenul de marţi. Este vorba de o magazie de 460 mp, un depozit de 803 mp şi încă o magazie de 254 mp, care ar urma să fie demolate, potrivit proiectului.
Consilierul local PNL Ciprian Bogdan nu se opune demolării, dar consideră că suma este una fabuloasă. „Preţul la care ni se cere să aprobăm această demolare, 9 miliarde de lei vechi, aproximativ 200.000 de euro, cred că este un preţ fabulos. Este extrem de nerealist ca Executivul Primăriei să propună o asemenea sumă pentru o demolare din bugetul de la Capitolul Învăţământ, unde ştim că sunt probleme cu plata salariilor. Este supraevaluat. Executivul ar trebui să fie mai atent când vine cu astfel de propuneri. Suntem într-o perioadă de criză, nu cred că putem să ne permitem asemenea excentricităţi… Cât pot costa documentele pentru demolare? Scoţi o autorizaţie de demolare tot de la noi de la primărie şi demolezi!”, a afirmat, luni, Ciprian Bogdan. El a precizat că aleşii locali ai PNL vor vota împotriva acestui proiect, considerând că ar trebui reevaluate costurile demolării. Părerea este împărtăşită, se pare, şi de consilierii din alte formaţiuni politice, care consideră că suma este una exagerată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!