Clubul Poli Timişoara va vedea şi mai puţini bani de la bugetul local decât anul trecut, în situaţia în care prevederile contractului vor fi aprobate la sfârşitul lunii martie de către consilierii locali. Şi asta, în condiţiile în care municipalitatea mai are încă de onorat o tranşă de 1,8 milioane de lei, restanţi de anul trecut.
Nu numai sumele vor fi diferite decât cele acordate în trecut, ci şi criteriile de performanţă. Cei mai mulţi bani se vor primi, fireşte, pentru câştigarea titlului, o clasare inferioară presupunând diminuarea progresivă a valorii prevăzute pentru primul loc: mai puţin cu 20% pentru poziţia secundă şi cu 30% pentru a treia treaptă a podiumului, în timp ce o calificare în cupele europene de pe altă poziţie decât una din trioul fruntaş nu va aduce în vistieria clubului decât jumătate din banii pe care Poli i-ar fi primit din postura de campioană.
Nu sunt singurele obligaţii pe care le va avea de îndeplinit clubul. Cel puţin 10% din suma ce se va aloca va trebui direcţionată spre centrul de copii şi juniori, spaţiile sportive în care acesta, precum şi echipele din ligile inferioare, îşi desfăşoară activitatea urmând să intre, gratuit, în administrarea clubului Poli Timişoara.
Tot în noul contract figurează şi obligaţia pe care o vor avea, de la conducător de club la cei care intră în teren, de a promova, prin declaraţiile şi acţiunile lor, un climat de fair-play şi de a nu afecta imaginea municipiului Timişoara.
Nici suporterii n-au fost uitaţi, primăria cerând clubului să instituie gratuităţi în privinţa accesului la meci pentru copiii sub 14 ani, revoluţionari, veterani de război şi persoane cu handicap. Totodată, studenţii şi elevii peste 14 ani vor plăti doar jumătate din valoarea obişnuită a unui bilet.
Proiectul de hotărâre care cuprinde aceste prevederi urmează să fie supus spre aprobare în plenul Consiliului Local Timişoara.
M. Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!