„Vreau să generăm un dicţionar explicativ al denumirilor străzilor din Timişoara. Trebuie să avem un document care să explice cine a fost cel al cărui nume îl poartă o anumită stradă. Sau, dacă este vorba de un nume care e altceva decât de persoană, despre ce e vorba şi cum s-a ajuns ca acea stradă să poarte acel nume.(…) În primul rând ne ajută pe noi timişorenii să ştim. Vor fi inclusiv online, va fi pus pe Internet. Vom face şi nişte volume, cine doreşte va putea să aibă şi volumele respective, dar va fi accesibilă informaţia pe Internet, pe site-ul Primăriei Timişoara”, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu.
Acesta a precizat că municipalitatea doreşte inclusiv evidenţierea unor situaţii ilare, cum ar fi străzile care nu au nicio legătură cu persoane sau obiecte din Timişoara.
„Se urmăresc mai multe lucruri prin acest demers. Se intuieşte inclusiv evidenţierea situaţiilor ridicole în ceea ce priveşte denumirea unor străzi. Avem strada Colonia Radio. Cred că e ridicol aşa ceva. Nu mai vorbesc de strada Pătrunjelului, Usturoiului şi alte ciudăţenii… Trebuie să facem ordine şi în acest domeniu. După ce vom avea radiografia situaţiei actuale şi punere în evidenţă a anomaliilor, vom îndrepta şi unele anomalii. Nu ne propunem să schimbăm denumirea unor străzi, dar sunt şi câteva situaţii ilare”, a mai precizat primarul.
Întrebat dacă, după publicarea acestui dicţionar explicativ, intenţionează să şi schimbe denumirea unor străzi, cum ar fi cea a Palmierilor, Robu a răspuns: „Ori schimbăm numele străzii, ori punem palmieri. Aşa, să îi spunem strada Palmierilor şi să nu aibă nicio legătură cu palmierii, e ridicol.”
Spuneţi-ne în comentarii ce nume de străzi din Timişoara ar trebui schimbate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!