Fostul sediu al Clinicii de Dermatologie se transformă radical. A venit și avizul de la Ministerul Sănătății, iar consilierii locali au adoptat deja un proiect de hotărâre privind apartamentarea clădirii.
„Proiectul de schimbare a destinației fostei Clinici de Dermatologie în spațiu multicultural prevede spații pentru institutele și centrele culturale internaționale, spații pentru viitorul Centru de Proiecte Culturale al Timișoarei și, de asemenea, spații pentru dezvoltarea Muzeului Cetății Timișoara. Toate constituie unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură culturală după 1989 în Timișoara. Proiectul de hotărâre se referă la delimitarea prin apartamentare, după avizul Ministerului Sănătății pentru schimbarea destinației acestui imobil, urmând ca astfel să poată continua scrierea proiectului și implementarea acestuia”, a declarat, pentru tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Clădirea din centrul Timișoarei este una dintre cele mai vechi din Timișoara, fiind construită în perioada 1754-1757, refăcută ulterior în secolul al XIX-lea. A avut destinație de spital municipal, primul din România, cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei. Până nu demult, a adăpostit Clinica de Dermato-Venerologie și Clinica de Radioterapie ale Spitalului Municipal.
Centrul multicultural va fi împărțit în două sectoare: spațiu multicultural și un spațiu în care va funcționa Clinica de Radiologie a Spitalului Municipal. Încăperile care au adăpostit Dermatologia vor adăposti, după renovare, Muzeul Cetății Timișoara, dar și alte instituții culturale.
În toamna anului trecut, consilierii locali și-au dat acordul pentru realizarea investiției și pentru trecerea la faza următoarea: studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Lucrarea era estimată la aproape 27,4 milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 6,2 milioane de euro. Autoritățile locale vor fonduri europene.
„Se lucrează la întocmirea documentației pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici în consiliul local, dar și pentru finanțarea acestui obiectiv prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa5 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, ne-a mai spus Diaconu.
Rămâne de văzut dacă reprezentanții primăriei vor obține fonduri europene pentru transformarea fostei Clinici de Dermatologie în spațiu multicultural.
Articole pe aceeași temă:
Muzeul Cetatii Timisoara – cladirea Clinicii de Dermatologie de pe Marasesti devine partial muzeu
Citiți principiile noastre de moderare aici!