„Eu am vrut să sun de pe ambele telefoane,
însă când am încercat şi pe cel
de-al doilea mi s-a spus că am înregistrat deja
un vot. Probabil din cauză că sunt titular de
abonament pe ambele telefoane“, spunea
Drăgănescu. Gradul de preferinţă
muzicală a prefectului s-a extins puţin, el
sunând câţiva dintre prietenii din
domeniul administrativ pentru a vota piesa
tânărului primar. Câteva persoane din
conducerea unităţilor administrative din
judeţ au anunţat, sub anonimat, că au fost
contactate de prefect în seara respectivă, fiind
solicitaţi să rimită sms-uri la campania de
televoting a ediţiei naţionale a Eurovision,
desigur în favoarea lui Nica. „Am sunat
vreo 15-20 de prieteni ca să-l ajut pe Alin Nica
şi pe colegii săi din trupă să ia
cât mai multe voturi”, a recunoscut Ovidiu
Drăgănescu.
Primarul cântăreţ are susţinere prefecturală
Alin Nica, primarul de Dudeşti, participant la
concursul Eurovision, a avut susţinere la nivel
înalt. Unul dintre cei mai înfocaţi fani
şi votanţi la televoting a fost chiar prefectul
de Timiş, Ovidiu Drăgănescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!