Şargan este acuzat că a vândut la un preţ subevaluat un imobil care a avut destinaţia de baie comunală, iar apoi aici s-a deschis un magazin. Primarul din Gătaia a obţinut, în primă fază, rezoluţii favorabile din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta şi de la Judecătoria Deta, însă Tribunalul Timiş a întors aceste decizii şi a dispus trimiterea lui în judecată. Alături de el, în acelaşi proces, mai sunt implicaţi secretarul Florin Gheţa şi contabila Rodica Bistrian care sunt acuzaţi de fals intelectual.
Contactat de reporterii www.tion.ro, Iosif Şargan a declarat că preţul clădirii a fost stabilit de către un evaluator şi că el nu se consideră vinovat în acest caz. „Sunt acuzat că am subevaluat o clădire. Acest imobil a fost baie comunală, iar apoi a fost închiriat unui magazin. În baza legii 550 s-a vândut către gestionarul acelui magazin. A fost un evaluator care a stabilit preţul. Eu consider că tot ceea ce am făcut a fost legal şi nu mă simt vinovat”, a spus Şargan.
La rândul lui, prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a susţinut că primarul din Gătaia va fi suspendat din funcţie doar dacă va fi găsit vinovat în acest caz printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!