Primarul Dominic Fritz este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese administrativ. Acest lucru, din cauza unui împrumut luat în campania electorală din 2020. ANI cere încetarea mandatului actualului primar.
„Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
„Persoana fizică” în cauză este Răzvan Negrișanu, consilier local USR, iar „actul administrativ” este un raport de aprobare prin care documentația realizată de firma acestuia de arhitectură a ajuns pe masa consilierilor locali.
Replica lui Fritz: „Mi-au făcut și mie un dosărel”
Primarul comentează acuzația printr-un mesaj pe Facebook cu titlul „Mi-au făcut și mie un dosărel”. Demersul, spune Fritz, este „absurd și complet neacoperit de fapte”.
El va ataca în instanță raportul ANI.
„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.
Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgulă, în CL.
Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România)”, a explicat primarul pe rețelele de socializare.
Trimite articolul
XA durat numai 4 ani pina cind ANI a reacționat, s-au speriat băieții ca vrea să ia cetățenia română ? Apropo, de Clotilde ce se mai aude, sau nu mai prezintă interes pentru ANI acum după alegeri ? Pensii speciale, triple, milioane de euro furate de la stat, evident, nu interesează pe nimeni, doar sunt ai noștri.
O țară condusă de foști și actuali , asta suntem. Un jaf generalizat pe toate palierele, iar orice alternativa sugrumată din fașă daca se poate.
-
toată lumea știe de mica mafie e PUZ urilor din direcția de urbanism a PMT. Doar la firmele ATG și RDSIGN au avizul de oportunitate scris semnat, inainte ca discuția in CTATU să fi avut..,
-
Sper ca ai reținut ca TOATE actele era deja aprobate de fosta administrație și semnate inclusiv de fostul primar ? Adică de mica mafie din 2020 .
-
Acest Primar de doi bani ori ne crede prosti pe toti cetatenii orasului, ori ne sfideaza cu o nesimtire crasa si nu da doi bani pe legile tarii. La puscarie
-
Sper că ai reținut că domnul Primar Dominik a semnat documentul duminică (cu semnătură digitală că altfel nu aveam de unde să știm când). Sper că procedează la fel pentru orice cetățean grăbit nu doar pentru cei cărora le este dator.
-
De unde să rețin cetățene , ca nu scrie în articol (dar tu de unde ai reținut ?! și ce importanță are în ce zi a semnat transmiterea către CL ?!) apropo, ai reținut ca toate docs erau deja semnate, aprobate de fosta administrație ?
-
-
-
-
halal troll antidemocratic, care pariaza ca omul de rand citeste comentariile inaintea detaliilor din articol…
reciteste, calm, tot articolul si nu fa munca de jos a psd/pnl-ului… si ai sa observi, chiar ingrosat, ca nu are nicio vina. Dupa logica ta, nu tot Robu trebuie investigat? Dupa ce 99% din acte au fost in administratia lui iar la Fritz i-au pasat ultima semnaturi in primele zile de mandat?
Cat despre Clotilde… s-a demonstrat in lung si in lat, si in instanta si unde vreti, ca n-a avut niciodata vreo vina dar e greu cand monstrul psd/pnl cauta vesnic nodul in papura si pateaza imaginea uite-asa. De aia nu putem avea lucruri frumoase. Ce conteaza ca ti se da dreptate de fiecare data cand bosorogul de rand crede doar romania tv si antena 3. Imaginea conteaza iar psd/pnl strica zeci de milioane din banii nostri fix pentru subminarea noastra… apoi unii incepeti comentariile pe tion despre Fritz si Clotilde… noaptea mintii.
-
Se pare că nu înțelegi care e speța, nu se pune sub semnul întrebării corectitudinea PUZ-ului ci modul în care a fost aprobat, semnătură electronică duminica (zi liberă). Mai evident decât atât ce poți să zici, omul îi era dator colegului de partid și a executat. Vrei să verificăm la câte alte persoane a semnat duminica documente și ce legături sunt între ei?
-
exact. Hai sa ignoram alea 10 dovezi pro Fritz, care ar castiga cazul in 10 secunde, si sa cautam nodul in papura pentru ca a semnat duminica ceva ce era semnat 110% semnat de Robu daca mai prindea o saptamana de mandat :)) daca tot credem in conspiratii marsave… interesasnt cum nu observi ce capcana i-a pus Robu. Foarte interesant cum tot cu ursu tin unii…
-
Ce dovezi proFritz si ce cauta Robu in aceasta poveste? Robu a luat imprumut de la Negrisanu? Exista o legislatie a incompatibilitatilor si conflictelor de interese. Pune mana si citeste. Un proces care va dura multi ani, dar sunt sute deja care s-au solutionat, similare, in favoarea ANI.
-
-
@Doru
Io ma gandesc ca in perioada de lockdown nu-i veneau documentele acasa la semnat intre 9 si 17. Lucra cand voia lula lui
-
-
Presupun ca replay-ul tau se refera la comentariul postat de xsulescu…. Im rest, toate bune.
-
Asa stiu unii analfabeti sa faca politica, este tot ce stiu –
sa arunce cu rahat. In loc sa construiasca pentru oameni, pentru copii, pentru viitorul tarii si sa castige mandate intr-un mod onest, toti interlopii analfabeti ajunsi presedinti de consilii judetene, PNL, PSD, ce-o fi, nu stiu decat sa arate cat de rau e celalalt, nicidecum cat de bun sunt el. Pentru ca, evident, nu au ce arata. Halal politica, halal conducatori!
Bravo timiseni, v-ati votat sfarsitul cand ati ales interlopi la conducerea judetului. Vorba aia, v-ati facut-o cu mana voastra, la propriu. Noapte buna!
-
nu era despre Robu si clica lui aici ci despre Fritz. Aa te refereai cumva la Fritz? Zic sa recitesti macar partea ingrosata din articol… si sa te calmezi pentru ca ai cel mai competent primar din istoria orasului, pentru un al 2-lea mandat. Restul e gargara platita de psd/pnl…
-
Te dadusi de gol cu nick name-ul ppp si xxx aceasi persoana ..chiar nu puteti mai mult?
-
Te înșeli stimabile, ppp nu e xxx.. apropo, tu poți mai mult ? Analfabetismul funcțional îți spune ceva ?
-
-
O da, ca Robu cu Alin Popoviciu nu faceau legea in imobiliare. Nu vroia alin sa ai autorizatie nu aveai. Fritz a inventat coruptia si mafia in Romania.
alta incercare ieftina al monstrului psd/pnl de a pata imaginea. Indiferent ca oricine analizeaza macar 5 minute observa ca 100% nevinovat… banii nu au fost pentru el, nici influentati de el, si pe deasupra s-au si inapoiat pentru ca nu era nevoie de ei in campanie (s-a observat ulterior).
psd/pnl merge pe ideea ca macar sa pateze imaginea pentru ca dorelul de rand ramane doar cu concluziile tipice de genul “toti sunt la fel… toti au dosare si fac marsavii… huo”, cand de fapt unii chiar au intentia potrivita si 0 intentii corupte. Atat de simplu…
Si da, chiar exista interese mari la mijloc, dar ghici ale cui? psd/pnl si cancerul care are metastaza mare acolo.
Astia de la PSD si PNL nu mai pot de ciuda ca a recastigat Fritz alegerile. Astea 2 partide sunt de o nesimtire incredibila…
-
exact… la indigo cu planut anti-clotilde. E destul sa arunci o acuzatie apoi sa-l calomniezi la canalele tv ale partiduelor anti-usr si hop, romanul de rand trage il vede patat si trage concluzia “toti sunt la fel…”. Trist. De aceea nu o sa avem vreodata lucruri frumoase. Pentru ca CNA-ul este subjugat de mult.
E vorba despre blocul de 6 etaje construit ilegal in zona de P+2 pe str Plautius Andronescu?
DNA asta chiar doarme?
Dl Negrisan face ce vrea el in orasul asta.
-
troll platit de psd/pnl.. incearca sa intelegi ca degeaba tot perpetuezi fake news-ul asta. Cu timisorenii cu cap nu merge asa usor.
1. Blocul nu a fost contruit ilegal.
2. Mansarda ridicata neconform (fie, ilegal) trebuie data jos si asta e.Judecatorii au dispus la aducerea in statiul planificat initial. Ce DNA mai vrei cand deja s-a judecat cazul.
Tu daca faci o mansarda in plus la blocul tau, in afara legii fie, chiar vrei sa vin sa-ti distrug TOT blocul? Apoi tot dupa DNA ai urla pentru abuz.
-
Pai si fara mansarda care nu a fost demolata, tot raman 5 etaje in zona de P+2. Mansarda este bine-mersi la locul ei.
-
Deci atat costa un post de consilier pe lista de partid, 25.000 lei???
La urmatoarele alegeri vreau si eu sa fiu consilier pe bani
-
Chiar e ieftin la ce manevre se pot face după ce ajungi consilier și cu primarul în buzunar. Trebuie totuși să luăm în calcul că USR filiala Timiș era mică atunci, nu credeau că au șanse să câștige, acuma probabil a crescut tariful.
-
Pai, ma bag. Fac si eu donatii, ca se scot banii de 100 ori intr-un mandat. Dar in 2 mandate…
-
Colegu, s-a castigat prin neprezentare. USR-istului care trebuia sa se prezinte in instanta i s-a facut rau subit si asa s-a castigat procesul, prin neprezentare. Ma intreb acum, cate apartamente a primit cadou in acel bloc? El sau familia lui ?
Ar trebui cercetat acest mincinos si pentru alte lucruri. Oare cine se afla in spatele lui? Ce mafie? De ce inchide strandurile orasului, spunand ca le ia Primaria, dar nu face nimic cu ele. Vezi “Termalul” in paragina. Vezi “Heaven”. A incercat si cu “No Name”, dar nu i-a mers. Oare cine are de profitat?!? Nu cumva fratii Cristescu care detin “Aquapark”. Cu cat au contribuit acestia la campania acestui mincinos care ne zambeste frumos, dar ne prosteste pe fata???
Caragiale! Nu e vinovat clar! E coincidenta că unu sponsorizează o campanie și după primarul îi semnează actul necesar să ii treacă un puz, care sictir nu e pentru el, că el, arhitectul, a lucrat gratis la PUZ, nu urma să încaseze bani după ce se aprobă. Coincidenta….pe fata!
Schema mătușa Tamara e de 100 de ori mai deșteaptă decât asta! Sau oricare ia mită în valiza e de 100 de ori mai deștept! Ăștia fac mită pe acte să rămână și urme :))))
Hai că de Robu am scăpat, e îngropat politic, dacă se mișcă repede dosarul și scăpăm și de fritz într-un an poate avem și noi noroc de un primar adevărat!
Mai lasati- l în pace, bietul.om !