Edilul-șef susține că municipalitatea are proiecte de peste 130 de milioane de euro, din care peste 40 de milioane de euro vin de la UE doar pentru achiziția de tramvaie noi. Proiectul pentru cumpărarea a 16 garnituri noi încă nu a fost depus pe Axa 4, dar primăria a lansat licitația. Termenul limită se apropie însă: 31 decembrie.
„Proiectele noastre europene sunt în grafic. Până în 31 decembrie trebuie să și înregistrăm cererile de finanțare la Agenția de Dezvoltare. Proiectul cel mai mare este cel de achiziție de tramvaie, la care licitația este în derulare. Acolo avem peste 40 de milioane de euro valoare din totalul de 54 de milioane cât avem la dispoziție pe axa de mobilitate. Nu suntem în competiție cu nimeni pentru acești bani, așa cum nici alții nu sunt în competiție cu noi sau cu altcineva. Ei, când implementăm proiectele încep să curgă acești bani înspre noi. Noi avem proiecte la ora actuală de peste 130 de milioane de euro, o bună parte sunt aprobate, altele sunt în etapa de verificare, altele sunt doar depuse și încă nu au ajuns la rând să fie instrumentate, altele sunt în lucru încă în primărie, unele gata de a fi depuse, dar nu le depunem pentru că dacă mai apar anumite modificări cu ocazia licitației, am vrea ca în documentația pe care o depunem pentru finanțare să fie deja operate aceste modificări, să nu mai fie nevoie de intervenții ulterioare”, a explicat Nicolae Robu.
Marile proiecte din 2019 si 2020
Primarul Timișoarei spune că din 2019 se începe lucrul la marile proiecte: mult așteptata transformare de pe Calea Bogdăneștilor, pasajul Solventul, str. Gării, Bd. Cetății, Pasajul Consiliul Europei, Podul Jiul și Podul ILSA peste Bega, reabilitarea Podului Mihai Viteazu, Inelul IV, Drumul Boilor, Mareșal C-tin Prezan, Bd. Sudului. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante, însă edilul-șef ne asigură că urmează ani grei în traficul din Timișoara.
„Mergem înainte cu toate proiectele mari. Calea Bogdăneștilor va fi transformată într-un bulevard. Acolo vom duce tramvaiele pe mijloc, va fi o amenajare superbă întrucât ecartul străzii permite așa ceva, va fi prelungită strada Bogdăneștilor până la incidența cu str. Gării prin viitorul subpasaj Solventul, inclusiv linia de tramvai va fi acolo, la ieșirea din pasaj va fi un sens giratoriu, se va merge înspre Gara de Nord, pe str. Gării, acesta e alt proiect, str. Gării amenajată, inclusiv cu linie de tramvai echipată. Pe de altă parte, se va merge către canalul Bega și se va face racordul cu noul pod pe care îl vom face în zona Solventul”, a precizat Robu.
Potrivit edilului-șef, tot în următorii doi ani va intra în șantier și Bd. Cetății, iar pe Calea Torontalului urmează să fie amenajat un sens giratoriu, la capătul Cetății. Se va lucra și la pasajul subteran din Piața Consiliul Europei, șantier început deja de investitorii de la mall.
„Pentru tot ce vom putea vom obține fonduri europene, dar nu se pot obține pentru orice și nu sunt bani fără număr. Banii sunt stabiliți, e plafon, asta e suma. Dacă implementezi proiectele corect, atunci absorbi acești bani. Noi avem rata de succes sută la sută de implementat proiecte și rata de absorbție 95%”, a completat edilul-șef.
Urmează și alte lucrări: Podul Jiul, Podul ILSA cu pasarela pietonală aferentă, inclusiv reabilitarea Podului Mihai Viteazu. Toate vor fi finalizate până în anul 2021, precizează primarul Timișoarei.
„Aceste lucrări și altele în plus – Podul Jiul, Podul ILSA cu pasarela aferentă, inclusiv Podul Mihai Viteazu de alături – toate vor fi lucrări finalizate până în 2021. Ne va fi greu în 2019 și 2020 cu șantierele mari pe care le vom avea”, a mai declarat, marți, Nicolae Robu.
Inelul IV, tot de la anul
Edilul-șef spune că nu a uitat nici de Inelul IV și că acest mare proiect se numără printre prioritățile primăriei. Vă reamintim, proiectul a fost blocat, deși lucrările au fost începute pe vremea fostei administrații, iar municipalitatea nu s-a putut înțelege cu privire la un teren, drumul urmând să treacă printr-o pădure.
„Am ieșit din acel blocaj, din păcate nu am putut să ajungem la înțelegere cu Romsilva, dar așa cum am explicat mergem pe alt traseu, și anume traversăm noua proprietate Continental, care a cumpărat tot terenul de la UMT. Cu proprietarul UMT nu ne-am putut înțelege, cu cei de la Continental se pare că ne înțelegem și atunci la anul vom trage tare pe Inelul IV. Dar nu numai de la Sever Bocu înspre est, ci vom merge și înspre vest, unde foarte multă lume este interesată să vadă amenajarea, pentru că sunt porțiuni unde pe anumite străzi din zonă nici măcar trotuar nu există. Nu ne puteam pune să facem trotuar, când avem proiect de investiție, că ar fi fost o cheltuială nejustificată”, a explicat primarul.
Citiți mai multe pe acest subiect AICI.
Potrivit edilului-șef, în 2019 se încheie și povestea cu Drumul Boilor. Acesta spune că mai sunt doi proprietari care trebuie să cedeze terenul primăriei, pentru ca municipalitatea să treacă la amenajări.
„Mai sunt doi proprietari de semnat documentele, s-a făcut deja programarea lor la notariat pe săptămâna viitoare și vom trece din 2019 la executarea lucrărilor și pe Drumul Boilor. Mai sunt Mareșal Prezan la patru benzi, Bd. Sudului la patru benzi, toate intră de la anul. Vom trage foarte tare pe acest front, pentru că orașul trebuie modernizat. Noi știm ce răspundere derivă din statutul de capitală europeană a culturii și vom onora această calitate. Tot ce am spus va merge mai departe. Mergem înainte, o să luăm și un credit bancar, avem sub 8% rata de îndatorare, nu cred că este un oraș cu o rată mai mică de îndatorare. Luăm ce se poate din fonduri europene, dar facem mult mai mult decât se poate face cu fonduri europene, pentru că orașul nostru e într-o categorie superioară și trebuie să onorăm această categorie”, a conchis Nicolae Robu.
Rămâne de văzut câte proiecte vor fi începute efectiv pe teren de anul viitor și pentru câte va reuși PMT să obțină fonduri europene, dar și câte vor fi încheiate până în 2021, anul în care Timișoara poartă titlul de Capitală Culturală Europeană.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2114362″]
[related-post post_id=”2096066″]
[related-post post_id=”1914736″]
[related-post post_id=”1973659″]
[related-post post_id=”2114172″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!