„Memoriile Cetății” s-a desfășurat până în 23 septembrie, în zece cartiere din Timișoara. Câteva tuburi de mari dimensiuni, care reprezintă instalații arhitecturale temporare, au fost puse în mai multe zone din oraș. Au mai fost și alte evenimente: un concert rock într-o stație de tramvai, o piesă de teatru în spatele unei stații de troleibuz ori o instalație de lumini unde s-au fotografiat sute de părinți și copii și a fost amenajată o bibliotecă de carte contemporană.
Tuburile uriașe folosite de organizatori fac parte, de fapt, dintr-un proiect câștigător al unui concurs organizat de TM2021 și aparțin Studioului de arhitectură Parasite Studio. Ele au stârnit diverse reacții și încă se mai află pe domeniul public, în cele din urmă fiind remarcate și de primarul Nicolae Robu, care le consideră a fi „groaznice”.
„Aș vrea mai multă autoexigență la toți inițiatorii de proiecte. Mi se pare că, din punct de vedere estetic, acele tuburi sunt groaznice, ca să folosesc un cuvânt potrivit. Nu mă refer la ce s-a pictat pe ele, e foarte OK, dar arată groaznic toate locațiile mobilate cu ele. Am văzut în Piața Traian, în Parcul Pădurice, pe strada Mărășești, deci peste tot arată foarte-foarte rău. Eu, dacă aș fi fost întrebat, n-aș fi fost de acord niciodată”, ne-a declarat primarul Timișoarei.
Edilul-șef a fost uimit de proiect și a ținut să precizeze că el are altă înțelegere a artei. Nu a știut că aparținea Asociației TM2021.
„Artă cred că este ceea ce nu pot face decât artiștii. Or, să pună astfel de tuburi poate pune oricine. Am cerut să fie ridicate urgent, nu am fixat un termen, dar cât mai repede”, a completat Robu.
Reprezentanții Asociației TM2021 spun că tuburile din cele zece cartiere vor fi ridicate oricum în perioada următoare de pe domeniul public.
„Instalațiile arhitecturale pentru proiectul «Memoriile Cetății», amplasate în cele zece spatii publice, sunt rezultatul selecției realizate în cadrul unui apel deschis care s-a adresat artiștilor. Selecția lucrărilor a fost realizată de o comisie independentă de asociație. Modulele vor fi ridicate în perioada următoare, păstrându-și menirea artistică, fiind integrate într-un nou concept curatorial cu componentă educațională”, a explicat Simona Neumann, director executiv al asociației.
De menționat este și faptul că Asociația TM2021 are autorizație de la primărie pentru instalațiile arhitecturale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!