La o întâlnire cu tinerii Timișoarei, care a avut loc recent la primărie, edilul-șef le-a explicat acestora că în Timișoara nu se va întâmpla ca în București, unde administrația publică locală a pus gând rău Uber. Robu le spunea că i s-a explicat că este legal să funcționeze un sistem alternativ de transport de tip Uber și că primăria nu va face nimic împotriva legii.
Vă reamintim, taximetriștii și șoferii de Uber s-au bătut în mai multe locuri din oraș, după ce, spun taximetriștii, cinci șoferi Uber le-au agresat un coleg. Târziu în noapte, ei au decis să meargă spre locuința primarului, așa că zona Soarelui s-a umplut imediat de mașini de taxi. A fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru oprirea mai multor conflicte, iar oamenii legii au păzit până dimineață locuința primarului de pe str. Lidia.
Tion.ro a luat legătura cu Nicolae Robu după evenimentele petrecute sâmbătă noaptea. Edilul nu a fost căutat de liderii taximetriștilor și spune că șoferii de taxi din Timișoara trebuie să înțeleagă că primăria nu are ce să facă. Mai mult, îi îndeamnă să se adrese instanțelor de judecată.
„N-am vorbit cu nimeni. Taximetriștii trebuie să înțeleagă că eu și instituția pe care o conduc, ca și consiliul local, nu putem să restricționăm ce permite legea. Ei nu nouă trebuie să ni se adreseze, ci instanțelor de judecată, dacă consideră că Uber nu funcționează legal. Primăria nu este implicată sub nicio formă în fenomenul «Uber», așa cum nu sunt implicate nici primăriile altor orașe de pe toată planeta”, a declarat Robu, duminică dimineața, pentru Tion.ro.
Cât despre decizia taximetriștilor de a merge în ritm de claxoane spre locuința lui, primarul spune că nu este corect să-l implice pe el în scandal.
„Gestul taximetriștilor de a protesta prin fața locuinței mele este incorect, cu atât mai mult cu cât, așa cum cei corecți dintre ei recunosc și o spun deschis, le-am rezolvat o mulțime de probleme pe care cu administrația precedentă nu le-au putut rezolva, iar de tot ce-am făcut în infrastructura de mobilitate ei beneficiază cel mai mult. Oricum, eu îi asigur pe taximetriști de respectul meu pentru profesia lor și pentru ei, ca cetățeni ai orașului și de deschiderea, în continuare, de a le rezolva problemele, dar îi rog să înțeleagă să nu-mi ceară lucruri în afara prerogativelor mele legale”, a concluzionat primarul Timișoarei pentru Tion.ro.
UPDATE. Robu cere verificări atente pentru șoferii de Uber
Primarul Nicolae Robu a revenit cu declarații cu privire la cele întâmplate în noaptea de sâmbătă spre duminică. A postat pe Facebook ceea ce a declarat deja pentru Tion.ro, cu câteva completări. Edilul-șef le transmite un mesaj și celor de la Uber.
„Este inadmisibil, deopotrivă pentru «uberiști» și pentru taximetriști – de data aceasta se spune că a început un «uberist» – să recurgă la violențe, fie ele verbale sau, cu atât mai mult, fizice, în alți termeni, să-și facă singuri dreptate, în înțelegerea subiectivă, discreționară, pe care fiecare o are asupra situației. Iar cei ce fac așa ceva trebuie identificați și pedepsiți exemplar! Fenomenul «Uber» se manifestă în întreaga lume, cu plusurile și cu minusurile pe care le are. Niciunde nu sunt implicate primăriile, așa cum nici în Timișoara primăria nu are nicio implicare”, a notat Robu pe rețeaua de socializare.
Edilul-șef a completat că nu poate susține ceva împotriva legii, indiferent ce presiuni se fac asupra lui. El le cere tuturor să fie civilizați și să respecte legea, iar șefilor Uber… să facă verificări atente.
„Cer, deopotrivă taximetriștilor și «uberiștilor», să dea dovadă de o conduită corectă, civilizată și să acționeze strict în limitele legii, sub orice privințe. Iar responsabililor sistemului «Uber», le solicit să facă o verificare atentă a persoanelor pe care le acceptă în sistem, dat fiind că, acestor persoane, cetățenii le încredințează însăși viața lor, în momentul în care le devin clienți. În sistemul de taxi, știu că acest lucru se face”, a conchis primarul Timișoarei.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1975254″]
[related-post post_id=”1975455″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!