Executivul Primăriei Timişoara a elaborat recent un proiect de hotărâre prin care se stabilesc noi tarife pentru închiriere spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea consiliului local, după ce edilii oraşului au ajuns la concluzia că unele chirii sunt ridicol de mici. Proiectul a intrat luni în dezbatere publică, urmând să fie supus spre aprobare marţi în Consiliul Local Timişoara. Şi asta, deşi în material s-au strecurat numeroase „erori”, după cum au recunoscut la dezbatere chiar reprezentanţii administraţiei publice locale.
S-a vorbit despre ONG-uri să le numim „bune”, care merită să fie sprijinite, şi ONG-uri „rele”, care fac evaziune, despre artă – între creaţie şi comerţ, iar în acest context despre viitorul candidaturii Timişoarei pentru obţinerea titlului de capitală culturală europeană.
„Vreau să precizez un lucru: Primăria Municipiului Timişoara nu poate fi în postura de vacă comunală! Trebuie să fie foarte limpede că această instituţie are mari responsabilităţi, că bunurile pe care le gestionează trebuie să fie supuse anumitor rigori. În România s-a profitat de facilităţile existente pentru ONG-uri şi s-a ajuns ca o parte dintre ONG-uri să nu fie altceva decât soluţii de evaziune (…) Acele ONG-uri care au activitate benefică pentru societate beneficiază de sprijinul nostru. Acele ONG-uri la care noi nu avem convingerea că prin activitatea lor se serveşte interesul public le tratăm diferit”, a afirmat Robu.
Oricum, cei mai supăraţi de intenţia autorităţilor locale au fost reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici.
„Uniunea Artiştilor Plastici are 32 de spaţii. Noi considerăm că este exagerat ca o uniune – foarte benefică de altfel pentru oraşul nostru – să beneficieze de un număr atât de mare de spaţii la tarife atât de mici”, a explicat Robu.
Prima replică a venit din partea preşedintelui UAP Timişoara, Ioan Szekernyés. Pentru spaţiul în care se află Galeria Helios ar trebui să se plătească aproximativ 400 de euro pe lună, potrivit noilor prevederi.
„Suntem în criză, când oamenii nu cumpără lucrări de artă. (…) Dacă se aplică acest tarif, Galeria Helios, de 1 martie, se închide şi primăria poate face o cruce să o pună în Cimitirul Săracilor că a murit arta. (…) Uniunea Artiştilor Plastici are 250 de membri. În Galeria Helios se promovează arta timişoreană contemporană”, a afirmat Szekernyés, în aplauzele sălii.
Primarul nu s-a arătat însă impresionat. „Cât este chiria pe care v-o luăm la Helios? Cu cât vă împovărăm? Să ştie timişorenii cum stau lucrurile în realitate! Vrem să vă luăm 2 euro pe metru pătrat. (…) Operele de artă nu sunt cumpărate de nişte amărâţi, ci de nişte oameni cu bani. Eu sunt un om tare, aplauzele astea nu mă impresionează. Aceşti bani noi îi luăm de la cumpărătorii de opere de artă, care au, slavă Domnului, să mai adauge 1 euro la un tablou. Nu luăm banii de la artişti, ci de la consumatorii de opere de artă, care au de unde să plătească”, a replicat Robu.
Artiştii s-au plâns încă că lucrările nu se vând, că nu sunt cumpărători, şi l-au invitat pe primar în galerii şi în atelierele lor, pentru a vedea în ce condiţii lucrează.
„Atunci nu se justifică să ţinem 32 de spaţii dacă nu avem ce face în ele!”, a concluzionat imediat edilul. Criticul de artă Ioan Iovan i-a atras însă atenţia că se află într-o confuzie.
„Dumneavoastră persistaţi într-o confuzie. Una este atelierul unde se produce opera de artă şi alta galeria, unde se vinde. Întâi se produce opera de artă într-un atelier. (…) Încetaţi să mai agresaţi această uniune. Noi, artiştii, nu facem comerţ. Cei care se ocupă de comerţ sunt galeriştii. Una este creaţia şi alta comerţul. Pierdeţi arta, va fi o Timişoară fără artă”, a declarat Iovan.
„Dramatizaţi fără niciun sens, ne pierdem în retorici sterile. Faceţi atâta agitaţie pentru că vi se cere simbolic să plătiţi 2 euro pe metru pătrat. Veniţi cu solicitări concrete, rezonabile, de îmbunătăţire a condiţiilor în care se produce arta. Veţi găsi la mine tot sprijinul”, i-a răspuns Robu.
Decanul Facultăţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest, Vică Tilă Adorian, s-a prezentat „în postura de viţel care suge la vaca comunală”, explicându-i primarului că ar trebui să plătească, potrivit noului proiect, 1.200 de euro pe lună pentru spaţiul pe care îl deţine, în condiţiile în care la Arad artiştii plastici nu plătesc chirii pentru ateliere.
„Atelierul meu este plin de lucrări şi nu am clienţi. Aceste spaţii se atribuie artiştilor ca să nu lucreze acasă în bucătărie. Majoritatea sunt nişte hale insalubre”, l-a completat pictorul Vasile Pintea.
În cele din urmă, primarul a declarat că dacă în anexa pregătită la proiectul de hotărâre privind majorarea tarifelor de închiriere apar sume mari pentru ateliere, prevederile respective vor fi modificate prin amendamente în şedinţa de consiliu local de marţi.
Debandada cu spatiile Primariei Timisoara: chirii de cativa euro in centru si contracte expirate
Citiți principiile noastre de moderare aici!