Primarul susține că a fost chemat de reprezentanții Asociației Românilor din Italia, pentru a sărbători alături de ei Ziua Națională a României.
„Mă duc la o acțiune organizată de Asociația Românilor din Italia, de Ziua Națională a României. Se cheamă «Împreună pentru a ne cunoaște mai bine». Voi avea întâlniri cu liderii asociației, cu românii din Italia, cu conducerea Camerei de comerț și cu un număr de oficialități din Italia. Delegația oficială este doar în 28 noiembrie, plus ziua de plecare și cea de întoarcere, dar mai stau o zi pe cheltuială proprie. Vreau să fiu cu românii din Italia de Ziua Națională, am să mă întorc în 1 decembrie seara”, a declarat Nicolae Robu.
Spre deosebire de alți ani, edilul-șef nu va fi în oraș la aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Ajunge luni seară. Se va întoarce cu avionul la Budapesta, așa că cel care va apăsa pe buton pentru aprinderea luminilor va fi viceprimarul Dan Diaconu.
„Dacă nu ajung să aprind oficial iluminatul festiv, viceprimarul Dan Diaconu este mandatat să apese pe buton. Dacă iluminatul festiv nu pornește la ora fixată, nu înseamnă că se așteaptă după mine. Aș putea să pornesc luminile de pe telefon…”, a mai spus Robu.
Rămâne de văzut cu ce idei se va întoarce primarul Timișoarei din Roma.
Citiți principiile noastre de moderare aici!