Senatorul PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean a anunţat, vineri, că la începutul lunii viitoare, în perioada 3-7 februarie, va întreprinde o vizită în Statele Unite împreună cu edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, şi alţi câţiva parlamentari. În program vor fi mai multe întâlniri cu oficiali americani şi inclusiv un dineu cu preşedintele SUA, Barack Obama, susţine Ardelean.
Întrebat în ce calitate va participa, împreună cu Robu, la aceste întâlniri, în ce calitate se va întâlni cu Obama primarul unui mic oraş din Estul Europei, parlamentarul liberal a explicat că este o vizită „în virtutea bunelor relaţii pe care le avem cu America”.
„Sunt secretarul Comisiei de politică externă a Senatului (…) Problema vizelor este pe agenda noastră, investiţiile americane – să fie mult mai prezente în România, vom avea şi întâlniri în zona economică. Din Timişoara vom fi noi doi, vor mai fi doi senatori… Avem întâlniri cu senatori americani, cu congresmeni, la Departamentul de Stat, la Pentagon, cu mediul de afaceri şi comunitatea românească”, a declarat Ben-Oni Ardelean.
Cei doi au refuzat să ofere deocamdată mai multe detalii cu privire la viitoarea vizită în SUA sau cine va mai participa la dineul cu președintele american. Robu a afirmat că nu cunoaște încă mai multe detalii, dar că este singurul primar care a fost cooptat în delegația care va pleca în America la început de februarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!