tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Primarul Timisoarei si-a anuntat proiectele pentru 2014-2020 - spune ca reface tot orasul!

Primarul Timisoarei si-a anuntat proiectele pentru 2014-2020 - spune ca reface tot orasul!

la 14 January 2014 12:14 Reactualizat la: 14 January 2014 15:17
14 January 2014 12:14 Reactualizat la: 14 January 2014 15:17
Reabilitarea completă a tuturor cartierelor Timișoarei, 100 de tramvaie noi și încă 100 de autobuze electrice, refacerea tuturor clădirilor monumente istorice din oraș, ducerea în subteran a liniilor de tren care traversează urbea – proiect estimat la nu mai puțin de 2 miliarde de euro - , realizarea unei noi linii de tramvai între Gara de Nord și Spitalul de Copii, săli polivalente, bazine de înot, o fântână pe Bega – sunt doar câteva dintre planurile de viitor ale primarului Nicolae Robu. Edilul-șef a prezentat, marți, proiectele Primăriei Timișoara pentru 2014-2020. N-a putut spune câte ar putea fi puse în practică până își termină mandatul...
Scris de A.S. - Reabilitarea completă a tuturor cartierelor Timișoarei, 100 de tramvaie noi și încă 100 de autobuze electrice, refacerea tuturor clădirilor monumente istorice din oraș, ducerea în subteran a liniilor de tren care traversează urbea – proiect estimat la nu mai puțin de 2 miliarde de euro - , realizarea unei noi linii de tramvai între Gara de Nord și Spitalul de Copii, săli polivalente, bazine de înot, o fântână pe Bega – sunt doar câteva dintre planurile de viitor ale primarului Nicolae Robu. Edilul-șef a prezentat, marți, proiectele Primăriei Timișoara pentru 2014-2020. N-a putut spune câte ar putea fi puse în practică până își termină mandatul...

Trimite articolul

X

Proiectele ar urma să fie realizate, spune Robu, pe fonduri europene, din venituri proprii și „alte surse de finanțare”. „Vreau să vă prezint o parte dintre proiectele pe care noi le avem în vedere pentru perioada 2014-2020 cu finanţare din fonduri europene, din venituri proprii şi din orice alte surse ne vor mai fi accesibile. Vreau să precizez din start că ceea ce vă prezint acum este într-o notă de genericitate destul de pronunţată (…) Vom avea foarte foarte multe proiecte. Trebuie să avem îndrăzneala să gândim la lucruri mari şi să gândim în perspectivă. Noi ne propunem să atragem finanţare de la Comisia Europeană şi din alte surse astfel încât în cei 7 ani care urmează să se materializeze această paletă foarte extinsă de proiecte”, a explicat edilul.

Lista primarului Timișoarei cuprinde aproape 40 de proiecte. Printre acestea se numără:

– reabilitarea și modernizarea tuturor cartierelor la nivel de carosabil, trotuare, locuri de parcare, piste de biciclete, spații verzi, locuri de joacă, locuri de practicat sport (minifotbal, baschet, handbal, fitness, aerobic) – valoare 200 de milioane de euro;

– reabilitarea, unde este cazul cu consolidare, a tuturor clădirilor publice (fundații, acoperișuri, fațade, instalații) – valoare 500 de milioane de euro;

– reabilitarea, unde este cazul cu consolidare, a tuturor clădirilor monument și din zone protejate (fundații, acoperișuri, fațade, instalații) – 500 de milioane de euro;

– achiziția a 100 de tramvaie noi (valoare 200 de milioane de euro) și 100 de autobuze electrice (40 milioane de euro);

– construirea a cinci poduri peste Bega – 25 de milioane de euro;

– ducerea liniilor de tren în subteran – 2 miliarde de euro;

– eficientizarea energetică a tuturor blocurilor – 400 de milioane de euro;

– reabilitarea întregii rețele de transport și distribuție a căldurii – valoare 200 de milioane de euro;

– un centru intermodal de pasageri la aeroport (autobuze, taxiuri, S-bahn / metrou, biciclete, inclusiv construcția unei autogări și a unui centru expozițional și de conferințe) – valoare 100 de milioane de euro;

– modernizarea Bulevardului Regele Carol I, de la Biserica Kuttl (zona Sinaia) la strada Reșita: ducerea liniilor de tramvai pe mijloc, câte două benzi pe sens de o parte și de alta a lor, locuri de parcare la 45 de grade pe ambele părți, piste de biciclete, câte un rând de copaci pe fiecare parte, între trotuar și clădiri – 50 de milioane de euro;

– realizarea unei noi linii de tramvai între Gara de Nord și Spitalul de Copii;

– transformarea zonei Catedralei în spațiu pietonal, „prin realizarea unui subpasaj în T pe sub actualele căi de circulaţie supraterană din zonă, care să lege Podul Catedralei, Spitalul de Copii şi Podul Maria” – 50 de milioane de euro;

– realizarea unui Complex de agrement de tip Aqua Magic în cooperare cu Primăria Dudeştii Noi – 50 de milioane de euro;

La aceste proiecte se mai adaugă modernizarea unor străzi cum ar fi Ana Ipătescu sau Calea Bogdăneştilor, extinderea la patru benzi a Căii Martirilor, amenajarea unui pasaj rutier subteran în Piaţa Victoriei şi a unui nou pasaj în zona Solventul, lărgirea pasajelor CF şi a străzilor Popa Şapcă şi Jiul, refuncţionalizarea Inelului 1 de circulaţie ca inel cu sens unic şi realizarea/ întregirea celorlalte inele, construirea unor parcări supraterane în zona Parcului I.C. Brătianu și a magazinului Bega.

De pe lista lui Robu nu lipsesc nici sala polivalentă de 15.000 de locuri, bazinul olimpic de înot, cele patru bazine semi-olimpice promise în cartiere, noul stadion de 42.000 de locuri şi sistemul de spectacole de muzică, lumină, apă şi foc – fântâna arteziană pe care vrea să o vadă primarul Timişoarei pe Bega. Pentru acestea nici nu au fost prezentate estimări de costuri.

Robu nu a putut spune câte dintre aceste proiecte speră să fie puse în practică până îşi va termina mandatul, motivând că nu ştie încă exact în acest moment care ar putea fi finanţate din fonduri europene. „Noi nu ştim în momentul de faţă, decât la nivel de informaţii neoficiale, care vor fi priorităţile Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Este posibil ca o parte dintre proiectele pe care noi ne propunem să le implementăm cu susţinere financiară din fonduri europene să nu poată fi finanţate”, a afirmat edilul. El nu a putut oferi prea multe detalii nici despre cele care ar putea fi demarate în 2014, afirmând doar că vor începe lucrările la unul dintre pasajele CF şi la un nou pod peste Bega.

Dacă valoarea proiectelor depăşeşte 5 miliarde de euro, iar pentru unele nici măcar nu este estimată suma, primarul speră ca municipalitatea să poată atrage 2 miliarde de euro finanţări europene pe viitorul exercițiu financiar, la care ar urma să se mai adauge încă 1 miliard de euro bani de la bugetul local şi din alte surse în decurs de 7 ani.

Cât despre faptul că vorbeşte despre proiecte pe termen lung, până în 2020, iar mandatul său de primar se va încheia în 2016, Robu spune că nu a luat încă o decizie în privinţa unei eventuale noi candidaturi. „Nu m-am gândit neapărat la cine va implementa proiectele. Acestea sunt nevoile Timişoarei în abordarea mea. Ce va fi după 2016 vom vedea. Dacă voi mai vrea eu să fiu primar, dacă vor mai dori timişorenii să mă aibă pe mine ca primar, vom vedea atunci… Presupunând că eu voi vrea, trebuie să vedem dacă vor şi timişorenii, nu? Şi dacă vreau şi eu şi vor şi timişorenii atunci desigur că ar urma ca eu să mă ocup şi în continuare de implementare. Dacă nu, nu-i nicio problemă”, a declarat primarul.

Oricum, şi dacă nu vor fi implementate aceste proiecte în următorii 7 ani, Robu crede că acest lucru nu trebuie să fie considerat o nerealizare „pentru că în mod normal astfel de proiecte se trec într-un portofoliu cu bătaie pe 15-20 de ani”.

Trimite articolul

X
Taguri:
nicolae robu ,
primarie ,
proiecte ,
timis online ,
timisoara ,
tion
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    FOTO. 14 motive să zâmbești: pisicuțele de la Pisici Cafe Timișoara caută familii iubitoare
    2
    O premieră arheologică și editorială: repertoriul movilelor funerare de pământ din județul Timiș
    3
    Krampuslauf – Demonii iernii care cutreieră Europa
    4
    FOTO. Legenda spionajului românesc își vinde măștile
    5
    Vaporașele STPT își încheie sezonul și se pregătesc de iernat
    6
    Un weekend plin de energie la Iulius Town: Kendama Open Contest, competiție de șah și teatru interactiv pentru copii
    7
    Ministerul Educației anunță „măsuri urgente de prevenție și intervenție în școli”, după raportul ESPAD 2024
    8
    Ministerul Educației propune ca elevii de clasele primare să nu mai participe la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare
    9
    Rotary Ripensis dotează Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din Timișoara cu aparatură ultramodernă
    10
    VIDEO. Descoperire macabră în Mexic: 48 de saci cu resturi umane găsiți într-o groapă clandestină

    Cele mai noi știri

    Turism

    Krampuslauf – Demonii iernii care cutreieră Europa

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 14 decembrie 2025, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Winter Sale la Enigma Plant: susținere echilibrată pentru organism în sezonul rece!

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Fă bine prin lectură. Cumpără o carte și ajută câinii din adăpost

    Eveniment

    VIDEO. Act de cruzime șocant la Giarmata. Un șofer a călcat intenționat un câine cu mașina

    Ştiri din Timiș

    Diplomația prin limbă și cultură, tema unui eveniment special la UVT

    Mapamond

    Tot mai mulți tineri maghiari aleg să studieze în afara Ungariei. România o destinație tot mai atractivă

    Ştiri din Timiș

    O seară de colinde pentru o cauză bună, la Cinema Johnny. Concert dedicat vârstnicilor

    Ştiri din Timiș

    Banatul, un pas înainte spre titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

    România

    Premierul Bolojan, mesaj la final de an. Le mulțumește românilor pentru răbdare și spune că efectele corecțiilor economice se vor vedea în 2026
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici