Primarul Nicolae Robu susţine că, din informaţiile sale, social-democraţii pun la bătaie, în cadrul negocierilor purtate pentru formarea de noi majorităţi, funcţiile de viceprimar al Timişoarei şi vicepreşedinte al CJT deţinute de PNL.
„Aflat în Singapore la cea mai mare conferința a primarilor de orașe de prim rang de importantă în țara lor și de interes semnificativ pe plan internațional – aseară, invitat de onoare a fost primul-ministru, iar asta seară va fi președintele statului -, am fost informat că PSD încearcă din răsputeri să creeze noi majorități în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș și că a scos la mezat funcțiile de viceprimar, respectiv vicepreședinte deținute actualmente de Dan Diaconu, respectiv Marian Vasile”, transmite Robu printr-un comunicat oficial trimis de reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Edilul repune pe tapet şi subiectul privind vânzarea sediului PSD Timiş din cartierul Iosefin şi ameninţă cu faptul că îi va lăsa pe cei doi viceprimari fără cele mai importante atribuţii dacă ajunge să piardă majoritatea.
„Eu am muncit enorm pentru Timișoara în acești aproape doi ani de mandat (…) În niciun oraș din România nu s-au întâmplat în această perioadă atâtea transformări în bine câte în Timișoara! Știu că sunt incomod prin corectitudinea mea, prin intransigență mea, știu că există mari suferințe la unii că nu mai pot căpușa societățile primăriei, că nu mai pot influența licitațiile, că nu mai pot pune mâna pe terenuri, pe clădiri – că nu pot, spre exemplu, să cumpere o clădire care valorează peste 700.000 euro cu 100.000 euro, cum au vrut să facă și încă mai vor (e vorba, evident, de clădirea pe care a pus ochii PSD să-i fie sediu). Atrag atenția și PSD, și celor tentați să se lase ademeniți de PSD că acapararea de către ei a funcției de viceprimar în discuție ar conduce la pierderea totală a încrederii mele în ei și, pe cale de consecință, la luarea, imediată, de către mine – în interesul public! – a tuturor atribuțiilor semnificative ale viceprimarilor – ambilor! -, precum și a dreptului lor la semnătura pe tot ce e important”, adaugă Robu.
Mai mult, Robu primarul dă de înţeles că PSD, prin noua majoritate pe care ar dori să o creeze, ar putea să impună „lucruri incorecte”, ba chiar vorbeşte despre sesizarea Procuraturii şi a DNA.
„Să nu-și închipuie cineva că o nouă majoritate îmi va impune mie lucruri incorecte! La orice tentativă de incorectitudine, Procuratura, Poliția, DNA-ul etc. vor fi sesizate prompt chiar de către mine, cu plângere penală la nivel individual pentru votanții de incorectitudini!”, ameninţă liberalul.
Nu în ultimul rând, Nicolae Robu îi curtează public pe reprezentanţii PNŢCD şi pe cei ai PP-DD, cărora le expune “alternativele”.
„Stimați colegi de la PNȚCD și PPDD, aveți de optat între o posibilă victorie de moment – extrem de sterilă, însă – și o construcție solidă și fertilă, una aducătoare cu sine și a mult-doritei clarificări și coagulări ideologice, măcar acum, în al 25-lea an de la Revoluție (m-am adresat și PPDD-lui pentru că eu consider că ce a mai rămas din PPDD reprezintă aripa sa de dreaptă, stânga fiind deja de mult absorbită de PSD). Cu PSD nu ne-a ieșit bine nici PNL-ului, nici PDL-ului, nici PPDD-ului, devenit decimat, și, judecând lucrurile mai profund, nici PNȚCD-ului. Nu ne-a ajuns?!”, concluzionează retoric liberalul.
Cum se prezintă la ora actuală situaţia în Consiliul Local Timişoara? PSD are 7 aleşi din totalul de 27, PC are 2 consilieri, PP-DD are 3, PNL – 6, Uniunea pentru Timiş (PNŢCD şi FDGR) – 4, iar PDL – 5 aleşi.
La nivel naţional, liberalii şi democrat-liberalii au bătut palma şi pregătesc fuziunea, în timp ce PSD negociază intens cu PP-DD.
UPDATE: Soarta majorităţii în Consiliul Local Timişoara stă în mâinile consilierilor PNŢCD Flavius Boncea şi Bogdan Herzog
În condiţiile în care fostul viceprimar Adrian Orza susţinea crearea unei mişcări puternice de dreapta atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, se pare că soarta majorităţii în CL Timişoara stă în mâinile celorlalţi doi consilieri ţărănişti: Flavius Boncea şi Bogdan Herzog. Matematic, ambele tabere au nevoie de voturile lor pentru a forma majorităţi, în condiţiile în care PSD ar crea o alianţă cu PP-DD.
În cazul în care cei doi ar trece în tabăra de stânga, PSD-PC-PP-DD ar controla 14 din cei 27 de consilieri. Cu această majoritate simplă ar putea schimba viceprimarii Timişoarei – lucru menţionat de Nicolae Robu în comunicatul de presă transmis – şi controla majoritatea proiectelor ce sunt supuse aprobării.
De altfel, nu este niciun secret că Bogdan Herzog şi Flavius Boncea nu sunt agreaţi de actuala conducere a filialei PNŢCD Timiş, însă revocarea lor din funcţie se poate face doar cu acordul FDGR, deoarece ţărăniştii au candidat la alegerile locale în cadrul unei alianţe cu Forumul German. Boncea și Herzog nu s-ar putea înscrie într-un alt partid deoarece și-ar pierde automat statutul de consilier local. Însă, nimeni nu poate impune unui consilier local, cel puțin teoretic, cum să voteze.
Contactat de reporterii www.tion.ro, preşedintele PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan, a afirmat că Biroul Politic Judeţean al partidului nu a luat încă decizia de a se alătura sau nu PNL-ului la nivel local, însă a precizat că odată luată, această decizie va trebui respectată de cei trei consilieri locali ai partidului, în caz contrar ei urmând să fie excluşi.
„PNŢCD este partid de dreapta şi rămâne să vedem, să convocăm biroul de conducere. Noi suntem partid de dreapta. Decizia cu privire la schimbarea sau susţinerea unei majorităţi este politică. Nu e la dispoziţia unuia sau altuia dintre consilierii locali. Ei acolo au fost trimişi de către partid. Dacă vor lua vreo decizie fără să fie conformă cu decizia partidului vor fi excluşi. Eu sper să nu o facă. Am făcut apel. O să îi sun să îi convoc. Treaba asta se discută în cadrul partidului, statutar, nu în birouri de firme private. Normal, consilierii trebuie să accepte decizia partidului, dacă nu acceptă, vor fi excluşi“, a spus Moldovan.
La rândul său, preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a afirmat că lucrurile care i se întâmplă lui Nicolae Robu sunt cauzate de faptul că s-a ocupat prea mult de politică şi prea puţin de administraţie, iar crearea unei noi majorităţi în CL Timişoara, dacă se va face, nu se va face ilegal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!