De câteva luni, Compania de Poştă a trecut pe profit, iar primele rezultate palpabile ale evoluţiei bune vor fi simţite de angajaţi, care vor beneficia de prime consistente de sărbători.
„Fiecare angajat al Poştei va primi o primă de Crăciun în valoare de 300 de lei. Cei care au un copil minor vor primi alţi 250 de lei, iar cei cu copil major o sumă de 200 de lei”, ne-a declarat Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara. Instituţia pe care o conduce a trecut prin schimbări majore în acest an, activitatea a fost eficientizată şi aceasta se vede deja.
„Am renunţat sau suspendat numeroase contracte pe care le pot numi nesimţite. La majoritatea înţelegerilor păguboase s-a renunţat deja, cu alte societăţi suntem în litigiu la acest moment. Nu vă spun cifre, dar situaţia Poştei era una foarte gravă. Erau firme care au majorat preţurile practicate pe relaţia cu Poşta Română cu 183%. Nu se mai putea aşa”, a mai menţionat Balaş.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!