Conform Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, antreprenorul Tirrena Scavi a executat în zona Utvin, la kilometrul 2, etapele premergătoare – piatră spartă, emulsie bituminoasă – iar miercuri, 21 octombrie, s-a trecut la așternerea primului strat de asfalt.
În ultima perioadă, pe șantierul centurii Sud a Timișoarei s-au executat umpluturi la podețe, hidroizolații, armări și cofrări la culeele pasajelor, montarea prefabricatelor pentru podețe, decopertări de strat vegetal, relocări ale rețelei de irigații, consolidări și egalizări ale fundațiilor podețelor, stabilizarea malurilor.
„Săptămâna viitoare, arheologii vor finaliza cercetările și la ultimul sit, redeschis în apropiere de DN 59 (Timișoara – Șag) pentru studii suplimentare”, transmite DRDP Timișoara.
Centura de Sud leagă ieșirea din Timișoara spre Utvin, Sânmihai cu Calea Lugojului, prin Chișoda, Giroc, Moșnița, Ghiroda. Centura este în lungime de aproape 26 de kilometri. De proiectul și execuția centurii de Sud se ocupă firma Tirrena Scavi Spa. Valoarea contractului depășește 60 de milioane de euro, iar lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni (lucrările au început în 25 martie 2020).
După ce va fi gata și centura de Sud mai rămâne de realizat tronsonul dintre ieșirea spre Utvin și Calea Aradului, prin Săcălaz. Odată construită, centura de Sud a orașului va avea o garanție de zece ani.
Trimite articolul
XVai prosti romanii: orice puțoi cu carnet proaspăt sau cucoană FBucista care iasa in decor o poate mierlii de la diferenta de nivel … prin 2003 fost tunisia drumuri perfecte cu aproape o ” banda ” de urgență de piatră la nivel poti sa nu fi atent si totusi sa nu te rostogolești ! DAR hey suntem .UE 🙂
-
Ce vrei defapt sa spui? Ai scris doar cuvinte insiruite.
-
Cred ca ai fumat prea mult..
-
Omul a vrut sa scrie ca prin lumea civilizata o sosea es face la nivelul solului. Asa cum se fac drumurile in romanika nu se fac in lumea civilizata. In West, aus baga fundatia strazii in pamant, sapa si acolo o pun. Drumul este minimal mal Inhalt ca campul de langa. Daca iesi in devot in vest, nu e mare scofala, ca nu au nici rigole ca la romani, dinn Beton, adanci de 80 cm. De avea se surpa drumurile si autostrazile in romania, ca sunt prost concepute so prost executate. Nu se fac in West als, sa se ingramadeasca pietrjs peste stratul vegetal si se inalta sa fie multi metri cubi de lucrare ca asa fundatia nu are stabilitate. Plus ca o centura cu o Banda e putin. Daca orinzi doua tir-uri in fata ta care mehr cu 60 pe ora, ca atata au voie, esti fiul ploìi. Vezi centura lugojuluo si caransebesului, tot cu o Bands unde gar optisch depasi un camion. Accidente insa ai multe ca depasesc multi la risc.
-
Românește mai scrie careva?
-
oare stratul de balast l-ati asternut direct pe stratul vegetal, sau ati intarziat atat de mult incat a dat iarba pe decoperta…
Faimoasa centura cu o banda pe sens 🙂
-
foarte buna. 1 bada pe sens + urgenta e destul decat deloc. povestea cu centura asta e asa de veche…sa o faca si asa si bine-o fi.
-
Nu e buna cu o Banda, e insuficient. Si banda de urgenta nu are prevazuta. Asa ca ar fi bine daca ar face-o de la inceput cu 2 Benzi. Si nu dupa 2-3 ani o refacem, cu santier in stanga so in dreapta. Cu o banda o sa stai in curul tir-ului ca la ce circulatie contrasens ja fi, adio depasire. Evantual noaptea cand e ciculatie putina. Asa e pe centura Lugojului si Caransebesului.
-
Sa ii mulțumim lui Grindeanu că a anulat proiectul la 4 benzi aprobat pe vremea lui Ciolos, și a revenit la 2 benzi, cu minciuni că cică să înceapă lucrările în 2 luni
-
Bacău, Brașov, Sibiu, Arad, Craiova, Deva, etc, au centura la nivel de autostrada și Timișoara se chinuie de 30 de ani sa facă o amarata de centura cu o banda. Sa va fie rușine psdisti ordinari, țărăniști și liberali fanfaroni. Nu ați făcut nimic pentru Timișoara și Timiș.
Tion gresiti!!! Contractul a fost semnat in 18 dec 2018 cu tirrena scavi! Intr-adevar ca dupa au mai urmat exproprieri si modificari la proiect prin adaugarea de noi sensuri giratorii, dar cred ca cei 2 ani termen de atunci curg sau cel putin asa ar trebui!
Asa ca sa nu aud vreun pnlist ca ei au inceput centura si sa vina la festivitati cand e gata, ca daca nu ii dadea drumul guvernul psd sigur erau banii furati si nu se facea nimic!
-
De aceea psd-ul doar ” a dat drumul”, banii de realizare i-au furat.
Pe bune? O banda pe sens? :))))
-
vrei sa mergi cu 200km/h? centura ii conceputa in special pt a scoate traficul greu din oras si pt cei care tranziteaza orasul. te incurca ca stai in spatele tir-ului si mergi cu 90-100?
-
N-o sa mergi cu 90-100. Cu 90-100 mergi in tarile civilizate in care se fac largiri ale centurilor de la 3 la 4 benzi sau de la 4 la 5. Noi ca de obicei cu 50 de ani in urma, si daca vii si semnalizezi asta, se gasesc destui tampiti carora sa li se para deplasat sa ai macar doua benzi pe sens in anul 2020.
-
Acesti metrii sunt asfaltați pentru campania electorală; După 6 decembrie vor relua lucrările la viitoarele alegeri.
Să arate Alina Gorghiu cât a tras ea pentru județul Timiș;
Această grețoasă ne sfidează în față și ne ia de proști?!
NU voi mai vota PNL la aceste alegeri!
Și-au mâncat omenia.
Poate cineva sa traduca ? nu am inteles nimic