Reprezentanţii Primăriei Timişoara au dezvăluit încă din toamna anului trecut planurile privind demolarea ansamblului respectiv: a clădirii fostului Liceu de Arte Plastice şi a clădirii Inspectoratului Şcolar Timiş, aflate în proprietatea Fundaţiei Caritatea.
Primarul Nicolae Robu şi consilierul local Ciprian Jichici anunţau atunci că s-a obţinut avizul Ministerului Culturii pentru declasificarea zonei, pentru a se putea interveni în această zona protejată – inclusiv prin demolări -, având în vedere că se doreşte lărgirea străzii 20 Decembrie 1989 în contextul reorganizării circulaţiei în centrul oraşului, pe Inelul I. Robu afirma că s-a ajuns la o înţelegere cu cei de la Caritatea, pentru ca fundaţia să cedeze primăriei 400 de metri pătraţi pentru lărgirea drumului.
Acuzat la vremea respectivă că susţine distrugerea unei părţi din centru, a unei zone cu valoare istorică, edilul-şef al Timişoarei a vorbit atunci despre „grupuri de interese nelegitime” care descurajează venirea unor noi investitori, ba chiar şi despre „un super-hotel” care ar urma să apară la doi paşi de primărie.
„Vizavi de primărie (da, tocmai acolo!) stau în paragină, de ani de zile, un teren şi o clădire în care a funcţionat cândva Liceul Izraelit şi apoi Liceul de Arte Plastice, totul proprietate privată a Fundaţiei Caritatea. Proprietarul doreşte, în sfârşit, să-şi valorifice proprietatea, obţinând anularea statutului de zonă protejată, lucru pe care eu îl salut. Auzindu-se, însă, că acolo se va construi un super-hotel, cu facilităţi pentru conferinţe, SPA etc., un anumit grup, care are un hotel nu prea departe, a intrat în fibrilaţii (…) Şi-atunci, a început “grija” pentru patrimoniul istoric”, declara Robu în septembrie 2014. Ulterior, primarul a revenit şi a spus că proprietarii nu i-au prezentat de fapt „niciun plan concret de valorificare”, dar că varianta cu hotelul este în analiză.
Între timp, pe terenul din curtea fostului Liceu de Arte a apărut o parcare cu taxă şi s-au iniţiat demersurile pentru desfiinţarea clădirilor.
La mijlocul acestei luni, primăria a emis certificatele de urbanism pentru desfiinţarea clădirilor de pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 2 – fostul Liceu de Arte şi de pe bulevardul C.D. Loga nr. 3 – sediul Inspectoratului Şcolar. Eliberarea documentaţiei a fost solicitată de reprezentanta Fundaţiei Caritatea Paula Halaghiuc, prin Mircea Craculeac.
„Am dat aprobarea pentru certificatul de urbanism în acest sens (n.r. – pentru desfiinţare). Eu sunt, aşa cum m-am declarat de la început, absolut de acord cu demolarea acestei clădiri, care nu a fost niciodată monument, care arată foarte rău, care este în total dezacord cu toată arhitectura zonei: şi cu clădirea Liceului Electromotor de alături, şi cu clădirea primăriei, cu absolut tot ce avem în zonă. Este normal ca un proprietar să îşi poată valorifica proprietatea conform prevederilor constituţionale”, a declarat, la finele săptămânii trecute, Robu.
Următorul pas ar fi obţinerea autorizaţiilor, iar întreg ansamblul de clădiri ar urma să dispară din spusele edilului.
„Se va demola tot. Şi Inspectoratul Şcolar. Nu ştiu dacă deodată, dar tot ce are în proprietate (n.r. – Fundaţia Caritatea), pentru a-şi valorifica proprietatea la maximum, în ansamblul său. Am rezolvat problema sediului pentru Inspectoratul Şcolar, se mută la unul dintre licee, pe Aradului, la Agricol, noi suntem deschişi să ajutăm inspectoratul… Cu proprietarii nu am mai avut nicio discuţie, trebuie să se ţină de cuvânt – sigur că e dreptul lor să facă altfel, dar se descalifică în ochii mei dacă se va ajunge acolo -, au promis că ei vor ceda o parte din teren pentru a putea da un profil normal acestei străzi foarte importante, strada 20 Decembrie 1989. Dar eu nu am mai vorbit cu ei”, a mai spus Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!