Jandarmii l-au prins pe bărbat în piața pe care o demolează în aceste zile angajații lui Georgică Cornu. În urma verificărilor la fața locului, jandarmii au stabilit că Florinel P., de 45 de ani, din Timişoara, a furat 10 coli din tablă, cu dimensiunile de 100/170 de centimetri, provenite din demolarea fostei hale de legume și fructe din Piața Iosefin. Bărbatul a povestit că a observat că materialele erau nepăzite, așa că s-a gândit să ia câteva, pe care urma să le folosească la repararea unei anexe din curtea casei. Timișoreanul este acum cercetat penal pentru furt calificat.
„Cu toate că prejudiciul a fost recuperat în întregime, fiind predat administratorului firmei care a preluat lucrarea de demolare a halei, Florinel M. s-a ales cu actele unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Penal, art. 208-209”, a declarat Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
A inceput demolarea vechii piete din Iosefin
Citiți principiile noastre de moderare aici!