Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, unde magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 zile, iar polițiștii continuă cercetările pentru prinderea celorlați doi suspecți care au fost implicați.
Polițiștii Secției 5 l-au prins în flagrant pe Ion A. C., de 21 de ani, din localitatea Giarmata Vii, în timp ce acesta intenționa să fure mai multe pachete de țigări dintr-un magazin de pe strada Sever Bocu din Timișoara. Asupra lui polițiștii au găsit și suma de 3.400 de lei, bani furați din același magazin. În urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul a mai fost însoțit două persoane, respectiv Ciprian C. și Răzvan P., iar polițiștii de investigații criminale efectuează cercetări pentru prinderea celor doi complici.
Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Cercetările vor continua în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!