Furtul s-a petrecut în 2 mai, potrivit IPJ Timiș. Bărbatul de 30 de ani a intrat într-o locuință de pe strada Ion Roată din Timișoara și a încercat să ia două parfumuri, două ceasuri, două lănțișoare, o pereche de cercei și o pereche de mănuși. A fost prins însă, în flagrant, iar polițiștilor de la Secția 5 le-a fost astfel ușor să recupereze prejudiciul.
”Tânărul a fost predat polițiștilor Biroului de Investigații Criminale în vederea continuării cercetărilor, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.
Autoritățile i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat și verifică dacă nu cumva bărbatul a mai comis și alte ilegalități în trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!