Campania „Privește orașul” este, înainte de toate, un îndemn pentru timișorenii care vor să se intereseze de orașul lor. Prin campaniile de până acum, oamenii au fost încurajați să se exprime liber în raport cu spațiul public, prin fotografii, povești sau ilustrații.
„Dar ce mai înseamnă spațiu public acum, în contextul pandemiei Covid-19? Este întrebarea la care te invităm să răspunzi, participând la un concurs de fotografie desfășurat în perioada 1-29 mai 2020, pe website-ul privesteorasul.com”, ne îndeamnă organizatorii, membrii Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș.
Cele mai apreciate fotografii, după voturi, vor fi premiate la intervale de șapte zile. Premiile sunt produse de la partenerii locali: Două Bufnițe, Reciproc, Prospero, De la Irina și Atelier Bobar.
„Dacă ești printre cei înțepeniți de atâta izolare, spațiul public s-ar putea să fie cel din apropierea ta: ceea ce vezi pe fereastră, peticul verde din jurul blocului, trotuarul, colțul de stradă. Iar dacă ești printre cei pentru care izolarea nu e o opțiune sau e doar una parțială, (…) raportul cu spațiul public e altul”, ne mai spun organizatorii.
Cei implicați în proiect încearcă să îi și inspire pe timișorenii izolați acasă din cauza pandemiei de coronavirus. Sorina Vazelina (ilustrație) și Ana Kun (text) au creat un personaj cu trăsături umane și voce proprie care să ofere inspirația celor care sunt în situația de a reconsidera relația pe care o au cu spațiul public. Acesta este chiar mesagerul campaniei „Privește orașul” în contextul pandemiei de coronavirus. AICI puteți vedea ipostazele în care personajul se prezintă în mediul online!
Citiți principiile noastre de moderare aici!