Vă reamintim că, la începutul săptămânii trecute, în şedinţa Consiliului Local Timişoara, primarul Nicolae Robu a reacţionat extrem de nervos în momentul în care consilierul Bogdan Herzog a cerut, cu succes, ca 1 milion de lei din cei 7 alocaţi echipei ACS Poli Timişoara să fie redirecţionaţi către fotbalul juvenil – Centrul pentru copii şi juniori al clubului.
Robu l-a numit pe Herzog „frustrat”, deoarece nu a reuşit să îl schimbe pe viceprimarul Diaconu. Ulterior, Liga Bănăţeană a decis să îl susţină pe Herzog, care este şi membru al acestei asociaţii.
„În semn de solidaritate cu consilierul local Bogdan Herzog, membru al Ligii Bănăţene, ne declarăm şi noi “frustraţi”. Suntem frustraţi de haosul care domneşte în oraş, de şantierele care zac părăsite, de faptul că aproape toate lucrările începute au întârzieri mari, de tăierea a sute de arbori, de condiţiile oferite de tramvaiele timişorene şi de faptul că domnul primar a deturnat fondurile existente pentru achiziţia de tramvaie noi, de faptul că pe zeci de străzi e beznă totală după lăsarea întunericului”, au transmis reprezentanţii Ligii Bănăţene.
În acest context, reacţia celor de la PRM poate părea ciudată, având în vedere că partidul nu are niciun membru în executivul Primăriei Timişoara sau în consiliul local. Sub titlul „Drept la replică”, filiala PRM Timiş a transmis, marţi, un comunicat de presă prin care se declară… „întru totul de acord” cu o parte a afirmaţiilor reprezentanţilor Ligii Bănăţene, cu excepţia… finalului.
„Suntem întru totul de acord cu cele enunţate în comunicat cu privire la nerealizările actualei conduceri a Primăriei Timişoara. Sesizarea noastră apare faţa de formularea din finalul comunicatului: „Şi nu în ultimul rând suntem frustraţi pentru că de aproape trei ani şedinţele Consiliului Local seamănă cu “editorialele” lui Corneliu Vadim Tudor”. Considerăm nefericită orice alăturare a numelui Partidului România Mare cu numele actualului Primar al Timişoarei dl. Nicolae Robu şi a C.L.Timişoara.Trecând peste prejudiciul de imagine pe care credem că această comparaţie ni l-a produs,vă rugăm ca pe viitor să evitati astfel de formulări”, au reacţionat cei de la PRM Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!