Aquatim transmite că timișorenii care locuiesc la casă pot apela la soluții tehnice simple, realizabile imediat, pentru reducerea facturilor la apă.
„Anual, ploile influențează semnificativ facturile la apă, în dreptul rubricii „Apa meteo” (apă pluvială sau apă din precipitații), iar schimbările climatice pe care le resimțim cu toții generează, în ultimul timp, cantități foarte mari de apă, într-un interval scurt, astfel că media precipitațiilor s-a schimbat radical. Le reamintim clienților că aceștia nu plătesc «apa de ploaie», ci serviciul prestat de Aquatim și anume canalizarea și epurarea apei provenite din precipitații”, explică directorul Aquatim.
Potrivit lui Ilie Vlaicu, există numeroase soluții de realizare a unui sistem propriu de colectare a apei de ploaie și de utilizare a acesteia în diferite feluri.
Există posibilitatea deversării apelor pluviale în sistemul de canalizare prin realizarea unui sistem separat în curte. Acest lucru înseamnă că apa de ploaie dispare de pe factură.
„Vorbim despre o investiție minimă, astfel încât apa din precipitații să nu mai aibă drept punct final sistemul nostru de canalizare. O pot direcționa în curte, într-un bazin, o pot folosi pentru udatul grădinilor, au și varianta introducerii în sol, pe baza unui sistem minim de filtrare, deci soluții de reducere a facturii există, ele nu sunt complicate și pot fi realizate într-un timp scurt”, mai spune Ilie Vlaicu.
Aquatim îi încurajează pe cei care locuiesc la case să își monteze un astfel de sistem.
Trimite articolul
XInteresant ar fi de urmarit cit ii costa factura de apa pluviala pe cei din blocul inundat de ploi si care face obiectul articolului de mai sus.
cum?,eu am un asemenea sistem.
multumesc
Furt pe fata…valabil pentru toti prestatorii de servicii !!!!!!
Eu am sistem cu apa in sol, si tot primesc facturi cu apa de ploaie, stie cineva cum fac sa o scot?
Ne-au cerut proiectul de casa (sau autorizatia de constructie, nu mai stiu….) si cf-ul cand am facut contract cu ei. Nu ne-au intrebat ce facem cu apa de pe acoperis. Nu o bagam la canal la vremea respectiva. Aveam in plan sa fac un bazin de colectare. In plus nu aveam nici garajul din autorizatia de constructie. Nu l-am mai facut si nu apare nici in CF. Dar ne-am trezit cu un contract in care apare si casa si garajul pt plata la apa de ploaie… Nu s-a uitat nimeni in CF si nu ne-a intrebat nimeni daca aruncam apa de ploaie la canal sau nu. Mai tarziu am conectat burlanele de la casa la canal, daca tot platesc…