Birocraţia a învins în lupta cu toaletele, recunoaşte Horaţiu Simion, directorul Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara. El spune că sunt probleme cu spaţiile de „rezolvare a nevoilor fiziologice”, dar că acestea au apărut din cauza procedurilor legale obligatoriu a fi urmate pentru acordarea administrării toaletelor. Salvarea a venit de la firmele care au instalat benzinăriile şi care au adus în parcări toalete mobile.
„De la Nădlac la Cunţa, pe traseul care este în administrarea noastră, există nouă perechi de spaţii de parcare, dintre care trei sunt închise, iar şase funcţionale. Din cele trei în două deja cei cu staţii de carburanţi au adus toalete ecologice. Unul singur nu are toalete, deci în celelalte aceste spaţii sunt asigurate. Din păcate, achiziţiile publice impuse au făcut ca procedurile de licitaţie (n.r. pentru stabilirea unui administrator) să fie de durată. Până la finalul acestei luni, deja treptat aceste închideri de parcări se vor eliminia, sărbătorile de iarnă nu ne vor prinde cu parcările închise”, a declarat Simion.
O rezolvare ar putea veni după ce garanţia lucrărilor efectuate de constructori va expira. Această garanţie a impus şi montarea unor benzinării mobile şi nu a unora definitive.
„Staţiile mobile au fost montate pentru că lucrările de construcţie sunt încă în garanţie, nu se poate scoaterea la licitaţie a spaţiilor respective, doi ani sunt aceste închirieri pe spaţii mobile. Tot în doi ani şi toaletele vor putea fi preluate de aceştia care vor realiza aici benzinării, hoteluri, moteluri, dar şi să administreze toaletele”, a mai declarat Simion.
Articole pe aceeași temă:
Imagini şocante la intrarea în România: pata maro de pe autostradă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!