Lucrările realizate de cei de la Enel vor genera întreruperea alimentării cu energie electrică, ceea ce va conduce la oprirea furnizării apei calde de consum şi a apei reci hidrofor la Punctul Termic nr. 51, miercuri, 3 august 2011, între orele 9.00-17.00.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile: Arieş, Cosminului, Calea Martirilor, Cozia, Crângului, Diaconu Coresi, Liviu Rebreanu, Memorandului, Severin şi Ştefan Stâncă, potrivit purtătoarei de cuvânt a Colterm Timişoara, Laura M. Bondrilă.
În plus, reprezentanţii societăţii de termoficare anunţă că, din cauza unei avarii survenite pe reţeaua termică primară care trebuie remediată, tot miercuri, între orele 8.00-20.00, se va întrerupe furnizarea apei calde de consum şi la PT 98 şi PT „SDM”. Vor fi afectaţi consumatorii din zona Steaua şi SDM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!