Astfel, reprezentanţii Colterm spun că sunt nevoiţi să oprească furnizarea apei calde la Punctul Termic 94, vineri, 17 octombrie, între orele 8-14, pentru remedierea unei defecțiuni survenite la rețeaua termică de transport.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele de pe Aleea Cristalului, Intrarea Vega şi străzile Oglinzilor, Uranus și Lidia (parțial).
Întreruperi au anunţat, tot pentru vineri, între orele 9-15, şi reprezentanţii Aquatim. Se va opri furnizarea apei pe străzile Orăștie, Ștrandului, Crinului, Turda, M.I. Glinka, Alpiniștilor, Palmierilor și Calea Dorobanților.
„Se va lucra la intersecțiile străzilor Orăștie cu Ștrandului și Crinul cu Ștrandului, pentru legarea unei conducte la rețeaua existentă de apă, în cadrul proiectului de reabilitare a rețelei de alimentare finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial Mediu”, precizează directorul general al societăţii, Ilie Vlaicu.
La reluarea alimentării este posibil să curgă apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele afectate, dar operatorul dă asigurări că perturbarea va fi de scurtă durată. Cei de la Aquatim nu recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!