Un localnic din Calea Urseni vrea să adune semnături pentru a cere modificarea intersecției Calea Urseni cu Centura Timișoara Sud, după ce a constatat că acolo nu va fi un sens giratoriu, ci o intersecție simplă, „în cruce”. El spune că șoferii vor fi nevoiți să ocolească aproape 8 kilometri pentru a face drumul Timișoara – Urseni. Se întreabă și cât de repede vor ajunge ambulanțele la ei, dar și dacă reprezentanții STPT vor mai fi de acord să asigure transportul prin Urseni.
Se vor folosi sensurile giratorii de la Moșnița și Giroc
Bărbatul nemulțumit a făcut deja o solicitare către CNAIR și a aflat că autoritățile nu au de gând să schimbe intersecția proiectată deja.
„Varianta de ocolire Timișoara Sud se intersectează la km 16+510 cu DC98 (Calea Urseni), care face legătura între Timișoara și satul Urseni. Conform proiectului tehnic aprobat, această intersecție se va amenaja ca intersecție în cruce, care să interzică virajul la stânga, cu insule separatoare, cu borduri denivelate, pentru a evita orice posibilitate de blocare a intersecției. Pentru schimbarea direcției de mers se vor folosi sensurile giratorii proiectate la nodul rutieri Moșnița Nouă km 18+117, respectiv la km 14+608, intersecția VOTS cu DJ 595D care face legătura între comuna Giroc și Urseni. (…) Având în vedere cele menționate, «simpla implementare a unui sens giratoriu» pe care o propuneți nu o considerăm realizabilă legislativ, tehnic și economic în cadrul VOTS”, se arată într-o adresă semnată de directorul DRDP Timișoara, Horațiu Simion.
Conform proiectului, șoferii care vor folosi Calea Urseni (DC 98) dinspre și către Timișoara vor fi obligați, de îndată ce se dă în folosință centura, să ocolească până la primul sens giratoriu.
Cei care vor dori să meargă din Timișoara la Urseni vor face un ocol de 7-8 km dus-întors pentru direcția de mers Timișoara – Urseni, pe DC 98 Calea Urseni, până la sensul giratoriu DJ 595 Urseni – Giroc.
Pe sens invers, ocolul va fi de aproape 4 km dus-întors. Cei care vor dori să ajungă în Timișoara din Urseni vor ajunge la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea Buziașului ca să întoarcă pe centură, pentru a putea continua efectiv pe Calea Urseni.
Oamenii vor să strângă semnături
Locuitorii din zona Calea Urseni și Urseni sunt nemulțumiți de proiect și vor să adune semnături pentru a convinge autoritățile să transforme intersecția în sens giratoriu.
„Cel mai probabil, va fi nevoie de strângere de semnături de la toți cei care doresc modificarea acestei intersecții cu un sens giratoriu sau eventual un pasaj (…) Proiectul poate fi aprobat-avizat etc, dar atâta timp cât intră în conflict cu interesele comunității și oamenii sunt afectați direct, lucrurile nu pot rămâne așa. Este nevoie să luăm atitudine pentru a schimba situația în interesul nostru, al comunității. Acest lucru trebuie să-l facem acum, înainte ca lucrările la acea intersecție să fie demarate”, a transmis Marian Dobre, localnicul care a trimis solicitarea inițială către CNAIR.
El spune că le-a scris și șefilor din Primăria Timișoara. Cere ajutorul primarului Dominic Fritz „în vederea modificării și execuției unui sens giratoriu în acea intersecție”.
Problemă și la Drumul Boilor
Aceasta nu este singura problemă cu Centura Timișoara Sud. Nici în zona Drumul Boilor nu a fost prevăzut un sens giratoriu. Primarul Dominic Fritz, viceprimarul Ruben Lațcău și ministrul Transporturilor Cătălin Drulă au anunțat că au găsit o soluție. Potrivit ministrului, „e în curs de rezolvare, se proiectează acum intersecția”. Ceea ce nu se știe exact este cine va plăti construirea sensului giratoriu. Deputatul PNL Cosmin Șandru a făcut în urmă cu mai bine de o lună o interpelare către ministrul Transporturilor, dar încă nu a primit răspuns.
Centura de Sud este proiectată să lege ieșirea din Timișoara spre Utvin, Sânmihai cu Calea Lugojului, prin Chișoda, Giroc, Moșnița și Ghiroda. Va avea 26 de kilometri. De proiect și execuție se ocupă firma Tirrena Scavi Spa. Valoarea contractului depășește 60 de milioane de euro, iar lucrările trebuie să fie gata în 24 de luni (au început în 25 martie 2020 – n.r.).
Articole pe aceeași temă:
FOTO. Noutăți de pe Centura Sud. S-a lucrat la pasajul peste calea ferată din Chișoda
Trimite articolul
XAcum se gasesc sa vb si sa protesteze.
Robu si cu tractorisul ala de la CJ au facut 0 (ZERO cum ii placea sa se laude) si au lasat neamtului si roacherului sa dreaga ciorba numita centura. Neamtu-i slab si ciorba va fi ca ceaiu’…In Alin imi pun ceva sperante dar si-o da prea mult cu Spritz.
O mica intrebare: acum cum ajung salvarile? Mai rau decat acum nu are cum sa fie.
Se ajunge bine-merci in Urseni fara sa ocolesti pe dj592, largit la 4 benzi.
-
Pai tocmai ca nu vei mai putea merge drept, trebuie ocolit pana in mosnita si giroc ca sa ajungi in Urseni.
Pe centura ca pe bulivard, amice! sa ne legam toti la sosea sa scurtam drumul spre casa, ca asta e rolul unei centuri!
-
Eu sunt direct impactat de aceasta problema. Nu doresc sa scurtez drumul spre casa, doresc sa pot utiliza in continuare traseul actual. Multe persoane din Urseni lucreaza in Timisoara si nu au masini, fac naveta cu o bicicleta obosita.
Pe de alta parte daca ai nevoie de pompieri sau salvare… stai langa casa in flacari si te uiti la ei cum ocolesc.-
Exact, centura poate fi accesata din Mosnita sau Giroc dacă ai treaba în județ, dar sa trebuiască sa o olesti o centura ca să ajungi în oraș când deja exista un drum cu valori ridicate de trafic este aberant.
-
Si ce nu e logic in a nu vrea sa ocolesti?
Felicitari CJ Timis, au reusit sa transforme un lucru bun intr-un fiasco pentru Mosnita. Doua drumuri de legatura din trei intre Mosnita si Timisoara blocate. !!!!
Proiect făcut pe genunchi…
acolo cel mai bine ar fi un drum subteran in care sa ai posibilitatea sa virezi , intri iesi etc, e mai bun ca si sensul giratoriu, sensul giratoriu creaza trafic pasaj suberan creaza fluidizare
-
Sau poate o trambulina
-
ai deja una in cap, mei vrei inca una?
-
Faci una si strici alta, asa se face la noi. Cum de nu s-au gandit la situatia asta cand a fost facut proiectul? Acum probabil ca trebuie facut un pasaj pentru ca schimbarile la proiecte cu bani europeni sunt greu de realizat. In plus nici nu mai e prea mult timp disponibil pentru ca proiectul mai are in jur de un an pana la termen.
Intrebati-l pe primarul din Mosnita deapre problema asta ca o sa va zica ca din cauza incompetentei lui s-a ajuns aici.Faceti sapaturi si o sa gasiti raspunsurile!Va dau un indiciu : o sedinta in care erau si primarul din Mosnita si cel din Giroc.Cel din Mosnita a fost scos din sedinta ca ultimul fraier cand s-a ajuns la discutia despre giratia respectiva!
Este inadmisibil, asa ceva, unii dintre noi au copii la o gradinita care este cam la 500 m fata de acea intersectie spre Timisoara,si am fi nevoiti sa ocolim kilometri intregi cam de 4 ori pe zi, practic blocheaza o intreaga localitate si alte cartiere rezidentiale din jur plus multe alte implicatii care afecteaza mii de oameni…
-
Imi pare rau ca sa ajuns intr-o astfel de situatie.
Planul centurii asa cum il stiti astazi a fost facut de desteptii de la CNAIR sub conducerea unui ministru PSD. Multumitii domnului Grindeanu (deputat PSD de Timis) daca il vedeti din intamplare pe strada.
ce intersectie pentru oamenii din Urseni ?ca noi alegatori din Timisoara pe Calea Urseni si nu avem trotuare ,circulam pe carosabil spre capitala europeana
-
Mulțumiți dezvoltatorilor den Giroc și primăriei Timisoara ca nu aveți, când s a făcut drumul nu existau decât 4 case.
cineva a gresit grav acolo proiectul. daca se face asa, nu va ocoli nimeni 4 km, vor taia linia continua si vor merge mai departe
-
Nu e neaparat o greseala, e o chestiune legata din start de bani.
Nu o sa treaca nimeni linia continua ca vor pune cel mai probabil parapeti de beton ca si la Sag.
Era frumos sa fie giratoriu, dar probabil la momentul cand a fost facur proiectul si la studiile de atunci, traficul de la Urseni nu justifica un giratoriu.
Treaba romaneasca..
Atentie! Noi cei din Urseni NU SUNTEM AFECTATI! SUNTEM BUCUROSI CA SCAPAM DE TRAFIC, TRAFIC GENERAT DE NESIMTITII DIN Mosnita care trec prin Urseni cu 80 km la.ora (unii). Nu mai vrem trafic si poluare on Urseni!!! Preferam sa ocolim dar sa fie liniste.
-
Nu ești afectat pe naiba când o sa faci de la lucru pana acasă o ora jumate.
Asta e o problema care afecteaza foarte multi oameni deoarece este un drum traficat. Cu cine putem lua legatura ptr semnaturi?
Un contact ceva?
-
cu Marian Dobre din urseni cauta pe facebook el se ocupa de problema
Bine ca se face un sens giratoriu la GIROC in plin camp, sa deserveasca un PUZ strategic a lui Toma.
asta e proiectul marca PSD , Simonis, via Cuc
-
Sa iti fie pe mine mai uitat Sorin Grindeanu???
-
Xsulescu no name $$ bine ca sateni din Urseni vor giratoriu la fiecare straduta ca sa nu ocoleasca. Ce conteaza ca o centura cu trafic de tramzit va fi blocata pentru o minoritate care se crede mai importanta decat un interes national. Tot asa si badea Lae cu tractorul vrea acces la tarla peste centura ca sa nu consume 2 litri de motorina in plus
-
Mare prost mare caracter
-
Nu stiu care sunt interesele sau speculatiile pe acest subiect sau cine vrea sa isi faca imagine ,dar varianta finala a proiectului din decembrie 2019 asa spune: Km 16+510 – intersectie tip “giratorie” intre Centura Sud si DC 98 (Timisoara – Urseni in zona Rudicica)
Cineva cauta sa isi faca reclama si / sau sa bage bete in roata altora
-
ar trebui sa va informati mai bine ca acela care a scos la iveala aceasta tampenie din partea cnairului si care afecteaza toata lumea este un om care poate daca nu ne spunea la toti despre asta o luam in mana la greu si o frecam toti la rece cand centura era gata si daca vrea sasi faca reclama pe internet atunci are tot admiratia mea ca a avut curajul sa ne faca un lucru stiut care primaria il tinea secret
Km 16+510 – intersectie tip “giratorie” intre Centura Sud si DC 98 (Timisoara – Urseni in zona Rudicica)
E CUM AM ZIS NU VA FI GATA PINA I 2025 🤣
…dar centura in regim de autostrada cu tor ce implica (intrari-iesiri, parcari etc. ) nu va duce capul sa faceti in 2021????
Doar niste cretini de specialisti si politicieni pot proiecta o centura cu intersectare la nivel cu un drum comunal sau judetean pentru orice intrare/iesire de pe tarla sau stradute din sate. In primul rand centura trebuia realizata cu 4 benzi si separator pe ax astfel incat sa fie eliminate depasirile si intoarcerile interzise. Pentru Mosnita si Urseni trebuiau pasaje denivelate astfel incat sa nu fie blocat traficul de pe centura. Cand directorasull de la Drumuri va copia modelul de la Oradea unde exista centura cu 4 benzi cu toate intersectarile prin pasaje denivelate tot cu 4 benzi vom reveni si noi la normalitate! In plus toate cartierele noi au pasaje denivelate si drumuri de acces separate de centura
Pana la strângerea de semnături trebuie blocat proiectul fizic, trebuie împiedicați sa execute intersecția. Alta cale nu este.
Unde se poate semna petitia? Dorim sa mai semnam cativa..
-
cautati pe feisbuk pe marian dobre am vazut ca el se ocupa de treaba asta
Intersectii este corect sa fie, dar de unde am invatat noi modelul asta retardat cu sensuri giratorii…. nu stiu. Intresectiile se fac denivelat intre drumuri cu pasaje. Singura intersectie corecta care o avem este intre centura si calea Lugojului. De ce numai acolo este asa si in rest cu titirezuri…. nu inteleg.
Ma mir cum de nu au facut sensuri giratorii si pe autostrada!
Si unde ar vrea pare sa mearga toti cetatenii din Urseni? In Timisoara sau Giroc. In Timisoara puteti intra prin Mosnita foarte bine, drum lat. Oare cati stau in Urseni si lucreaza in Giroc sa faca drumul zilnic? Pentru ei sa se faca un sens giratoriu? Aveti samanta de revolta gratuita in voi.
-
NU auzi bre ca se ocolesc 4 km la dus si 4 la intors? ai vazut vreodata o harta sau vorbesti din cultura generala?
dragi locuitori ai Urseniului…bine ati venit in lumea noastra,a celor din Fritzisoara;noi nu avem nici o iesire ,niciunde,doar stradute aglomerate pe unde sa ne strecuram spre centura,si (eventual) autostrada…asa ca ,stati la rand
Las’ ca se invatam de la giroceni sa taiem linia continua si sa blocam o banda intreaga cu samatoria asta. Vezi zilnic pe calea Timisoarei, la intesrectia de langa calea ferata.