Încă din 2008 Primăria Timişoara a semnat un acord cu Guvernul Germaniei şi KfW – Banca de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a Germaniei pentru a obţine un credit de 3 milioane de euro având o scadenţă de 30 de ani, cu 10 ani perioadă de graţie şi 2% dobândă, plus o contribuţie financiară de 2 milioane de euro, bani nerambursabili, grant, pentru reabilitarea clădirilor istorice.
Din aceşti bani s-a efectuat o parte din lucrările la Liceul „Nikolaus Lenau”, însă ei ar fi trebuit să fie folosiţi şi pentru reabilitarea unor clădiri istorice private. În luna iunie a acestui an, reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că din aceste fonduri vor fi reabilitate şase clădiri istorice, printre care şi cea în care se află sediul PNL Timiş. Aceiaşi reprezentanţi estimau şi că lucrările vor începe în 2014, însă acest lucru nu se va întâmpla. Primarul Nicolae Robu dă vina pe procedurile greoaie cerute de acordul cu banca germană, însă susţine că Primăria Timişoara nu îl va denunţa, deoarece acesta prezintă avantaje financiare.
„S-a lucrat în continuare, dar pe procedurile şi mecanismele greoaie ale acelui program. Eu am spus de la început de mandat că acest program este extraordinar de greoi, dar din punct de vedere financiar este avantajos. Şi atunci nu-ţi vine să renunţi la el, chiar dacă merge extrem de anevoios. Însă noi nu ne putem baza numai pe acest program”, a explicat Robu.
Şi al doilea proiect, cel din fonduri locale, bate pasul pe loc. Asta pentru că, susţine Nicolae Robu, legislaţia în domeniu nu este clară, iar juriştii i-au atras atenţia că Hotărârea Consiliului Local ce stă la baza acestui program nu ar fi tocmai legală. Programul prevede acordarea unor împrumuturi, fără dobândă, pe o perioadă de zece ani, asociaţiilor de proprietari din clădirile istorice pentru reabilitarea lor. Mai mult, municipalitatea se obliga prin acest program să susţină o cotă de 20 la sută din valoarea lucrărilor.
Pentru a debloca situaţia, Nicolae Robu a făcut apel la parlamentarii de Timiş să încerce să schimbe legislaţia din domeniu.
„Tocmai de aceea am generat şi acea Hotărâre de Consiliu Local care ne permite ca pe bugetul local să putem reabilita clădiri istorice. De aceea le-am şi cerut parlamentarilor de Timiş să facă amendamente la legislaţie, încât să putem să ne implicăm mai mult în reabilitarea clădirilor istorice”, a mai spus Robu.
Rămâne de văzut, astfel, dacă cele două proiecte vor fi deblocate, iar anul viitor vor începe efectiv lucrările de reabilitare a clădirilor istorice din Timişoara.
Articole pe aceeași temă:
Sediul PNL Timis, printre primele cladiri istorice reabilitate cu sprijin german
Primaria Timisoara: va dam bani sa refaceti cladirile istorice, dar… s-ar putea sa nu fie legal!
Citiți principiile noastre de moderare aici!