Cele trei măsuri sunt: anunţarea părinţilor, sancţionarea elevilor şi implicarea diriginţilor în rezolvarea problemelor. Incidentele înregistrate în ultima perioadă în şcolile timişorene i-au pus pe gânduri pe inspectorii şcolari. Prima măsură luată a constat în organizarea unei şedințe cu directorii unităţilor de învăţământ pentru a discuta despre sancţiunile ce pot fi luate împotriva elevilor problemă.
„Vrem să organizăm, în această săptămână, un program pilot la una din școlile timișorene, la Şcoala Generală nr. 12. Este vorba despre o demonstraţie de comunicare cu părinţii prin intermediul SMS-urilor”, spune Marin Popescu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Școlar Timiș. Acesta afirmă că problemele de violenţă din unitățile de învăţământ pornesc de la educaţia pe care elevul o primește acasă de la părinţi. Pornind de la această idee, atunci când elevul va fi violent verbal, va fi implicat într-o bătaie cu un coleg sau va chiuli de la ore, părintele va fi anunţat prin SMS de către diriginte despre fapta săvârşită de copil.
Plata, spune inspectorul general, va fi suportată de părinte, dar se caută soluții pentru a se ajunge la o înţelegere cu operatorii de telefonie mobilă. Singura problemă pe care o pot întâmpina profesorii, spune Marin Popescu, vizează lipsa de răspuns a părinţilor în acest sens (prin SMS sau nu!).
Ultima măsură propusă de IŞJ constă în sancţionarea elevilor, mergându-se de la scăderea notei la purtare până la exmatriculare.
„Am cerut directorilor să verifice cataloagele, absenţele elevilor de la ore. Nu sunt mulţumit de viteza de reacţie a directorilor, atunci când sunt probleme în şcoli. Vrem să ştim care sunt orele de la care absentează elevii, pentru că înseamnă că ceva nu funcţionează la acele discipline”, a specificat Popescu, care susţine că imaginea unităţii şcolare este pusă în joc atunci când au loc incidente.
A fost realizat şi un raport privind violenţa în şcoli, la nivelul judeţului Timiş, pe luna octombrie. Din 250 de unităţi de învăţământ, 171 au trimis un răspuns. Dintre acestea, 123 au răspuns că nu au avut probleme de disciplină în incinta unităţii şcolare. „Aceste unităţi de învăţământ n-au sesizat niciun incident. Asta înseamnă că au completat chestionarul ca să bifeze şi activitatea asta, caz în care înseamnă că avem o problemă”, a atras atenţia inspectorul general. El spune că doar 48 de şcoli au sesizat probleme. Violenţa este la ea acasă atunci când este vorba despre agresivitate verbală, fiind înregistrate 172 de astfel de cazuri, dar există şi multe cauzi de violenţă psihică şi fizică. Potrivit raportului, în octombrie, în şase cazuri a fost nevoie de intervenţia medicilor în şcoli.
„Vrem să amenajăm săli de aşteptare pentru elevi, la clasele de gimnaziu, pentru că sunt unii profesori care nu-i primesc la ore pe elevii care au întârziat”, spune Marin Popescu, care afirmă că, în timp, acestea vor fi dotate cu acces la internet şi biblioteci.
M. M. Hojda
Citiți principiile noastre de moderare aici!