Cei pasionați de psihologie dar și dornici să afle cum să treacă peste impasurile din viață, pot participa gratuit la discuțiile cu psihoterapeuții invitați la Săptămâna PSI, de la Timișoara. Ediția din acest an propune trei întâlniri, marți, joi și vineri, începând cu ora 19, la librăria Cărturești din Piața Victoriei.
Azi are loc prima întâlnire cu psihoterapeutul Eugen Jurcă. Tema dezbătută în acestă seară este „Autoblamarea – învață să fii bine cu tine”.
Joi, invitată este psihoterapeuta Mariana Iridon. Aceasta va vorbi cu cei prezenți despre ferestrele adicției. Să privim dincolo de aparențe și să învățăm să ascultăm „vocea dependenței”!
Vineri este ultima întâlnire cu temă psihologică, de data aceasta pe marginea subiectului „iubire și nevroză”, sesiune susținută de Daniela Pepa.
„Noua ediție a Săptămânii PSI (6-12 noiembrie) vă invită în 10 orașe din țară la 34 de ateliere animate de psihoterapeuți și profesori universitari. De la ei veți afla care sunt cauzele depresiei, la ce ne ajută anxietatea, cum poate fi îmblânzit sabotorul interior, dar și de ce sunt utile certurile în cuplu sau cum puteți ajuta copiii să-și construiască o stimă de sine sănătoasă […]” menționează organizatorii pe site-ul oficial al evenimentului.
Săptămâna dedicată psihologiei are loc în simultan în alte nouă orașe din țară. Fiecare dintre sesiuni vine și cu recomandări de cărți, pe tematicile dezbătute la întâlnirile programate. Accesul este liber în limita locurilor disponibile.
„Săptămâna PSI” este o inițiativă care a luat naștere în anul 2012, cu scopul inițial de promova cărțile de psihologie, în contextul în care nici acest tip de literatură și nici ideea de cărți de dezvoltare personală și de tip „self help” nu au fost neapărat la modă.
Evenimentul s-a desfășurat, la început, în patru orașe însă, cu timpul, a crescut ca popularitate, a devenit cunoscut și s-a cerut și în alte localități.
Trimite articolul
X“de actualitate” 🤡, ca le-au gasit altii motz